Adrian Boitan a câştigat primul titlu ITF din carieră

Data:

Tenismanul român Adrian Boitan a câştigat primul său titlu ITF din carieră, la Palm Coast (Florida), după ce s-a impus în finala turneului dotat cu premii totale de 15.000 de dolari în faţa argentinianului Ignacio Monzon, cu 6-2, 4-6, 6-1, anunță Agerpres.

Boitan (23 ani), care a devenit jucător profesionist la începutul acestui an, după ce şi-a încheiat studiile în Statele Unite, a urcat patru poziţii în clasamentul ATP publicat luni, fiind pe locul 742.

Românul a avut nevoie de mai bine de două ore de joc (2 h 09 min) pentru a trece de Monzon (25 ani, 528 ATP).

Boitan, care a debutat în 2021 în echipa de Cupa Davis a României, a trecut în primul tur în Florida de americanul Elijah Strode, cu 3-6, 6-3, 6-2, în optimi l-a învins pe argentinianul Federico Agustin Gomez cu 6-1, 6-3, în sferturi a dispus de americanul Bruno Kuzuhara, cu 7-6 (7/3), 6-2, iar în semifinale a câştigat în faţa altui reprezentant al Statelor Unite, Mac Kiger, cu 6-1, 6-4.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...