Thomas Tuchel a fost suspendat un meci şi amendat după altercaţia cu Antonio Conte

Data:

Antrenorul echipei Chelsea Londra, germanul Thomas Tuchel, a primit o suspendare de un meci şi o amendă de 35.000 de lire sterline (41.000 de euro) după altercaţia sa cu italianul Antonio Conte, omologul său de la Tottenham Hotspur, în cursul meciului disputat duminica trecută, a anunţat Federaţia engleză de fotbal (FA), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Însă această sancţiune va intra în vigoare doar după publicarea completă a motivării acestei decizii, ceea ce îi va permite lui Tuchel să stea pa banca de rezerve la partida dintre Leeds United şi Chelsea Londra, programată în acest weekend.

Antonio Conte s-a ales la rândul său cu o amendă de 15.000 de lire sterline (17.700 de euro) după ce ambii tehnicieni au recunoscut că au avut o atitudine nepotrivită în cursul meciului încheiat la egalitate de echipele lor (2-2), pe stadionul Stamford Bridge. Tuchel şi Conte au posibilitatea să facă apel împotriva acestor sancţiuni.

Prima ciocnire a avut loc după ce Conte a sărbătorit golul egalizator al lui Pierre-Emile Hojbjerg, aproape de suprafaţa tehnică a lui Tuchel, declanşând furia germanului, ceea ce i-a adus şi un avertisment.

Ulterior, cei doi antrenori s-au înfruntat din nou la finalul meciului, când au avut un schimb de replici aprinse, înainte de fi despărţiţi de staff-urile lor tehnice. Arbitrul întâlnirii, Anthony Taylor, le-a arătat câte un cartonaş roşu, sinonim cu eliminarea.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...