Hristu Şapera este antrenorul noului club sportiv vâlcean, CS Vâlcea – 1924

Data:

Fostul antrenor al CS Dinamo Bucureşti, Hristu Şapera, a semnat un contract pe doi ani cu noul club sportiv CS Vâlcea -1924, obiectivele sale fiind să înfiinţeze o academie de baschet care să-i ajute pe tinerii sportivi vâlceni să facă performanţă, au anunţat, reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea, potrivit Agerpres.

Clubul Sportiv Vâlcea -1924 a fost înfiinţat luna trecută la iniţiativa conducerii forului judeţean vâlcean, Şapera urmând să se ocupe de secţia de baschet.

„Astăzi, la sediul CJ Vâlcea, am încheiat primul contract de activitate sportivă, pe secţiunea baschet. Hristu Şapera a venit alături de noi să pună umărul la construirea primei academii de baschet din judeţul Vâlcea. Înfiinţarea Clubului Sportiv Vâlcea – 1924 este o provocare importantă pentru că acest club va face ce nu s-a mai făcut în România şi în Vâlcea după Revoluţie: să caute tineri, să-i formeze şi să-i ducă spre performanţă!”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, la semnarea contractului cu Şapera.

În vârstă de 41 de ani, Hristu Şapera are o bogată activitate ca antrenor de baschet, de-a lungul carierei sale asigurând conducerea tehnică la echipele Granitul Bucureşti, CSM Bucureşti, Energia Târgu Jiu, Steaua CSM Bucureşti şi, cel mai recent, Dinamo Bucureşti. Are, de asemenea, în palmares un titlu mondial de juniori, tinerii fiind de altfel şi motivul pe care a ales să vină la Vâlcea.

„Este de apreciat faptul că aici, la Vâlcea, Consiliul Judeţean se implică în sport şi că se doreşte un lucru proaspăt, sănătos şi bun pentru sportul judeţean. Lucrul care m-a atras cel mai mult este faptul că vorbim despre un proiect nou, care poate face multe lucruri bune pentru copiii din judeţul Vâlcea şi care poate fi un proiect deosebit faţă de tot ceea ce avem în România. Este o provocare să începi un proiect de la zero şi sunt convins că, împreună, vom face lucruri foarte frumoase pentru Vâlcea şi pentru acest club sportiv judeţean”, a spus Şapera.

În ceea ce priveşte obiectivele de performanţă în cadrul clubului, Hristu Şapera spune că vrea să formeze o echipă de Liga Naţională, care să ocupe în primul an de la înfiinţare un loc în prima jumătate a clasamentului.

Conducerea Consiliul Judeţean Vâlcea a anunţat că l-a numit pe Bogdan Pistol ca preşedinte interimar al clubului şi că în scurt timp va începe şi activitatea sportivă propriu-zisă în cadrul acestuia.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Sinner îl va întâlni pe francezul Rinderknech în primul tur la Roland Garros

Italianul Jannik Sinner, numărul 1 mondial al tenisului masculin, îl va întâlni pe francezul Arthur Rinderknech, locul 72...

Trofeele nu reprezintă singura modalitate de a judeca succesul, apreciază antrenorul spaniol Mikel Arteta

Antrenorul echipei engleze de fotbal Arsenal Londra, Mikel Arteta, i-a felicitat pe rivalii din nordul Londrei, Tottenham Hotspur,...

Germania, fără Musiala la turneul Final Four al Ligii Naţiunilor

Selecţionata de fotbal a Germaniei nu va putea conta pe starul Jamal Musiala. la turneul Final Four al...

Autorităţile italiene au confiscat obiecte contrafăcute cu însemnele lui Napoli înaintea meciului pentru titlu

Autorităţile din Italia au anunţat, joi, că au descoperit şi confiscat peste 20.000 de obiecte contrafăcute cu însemnele...