Selecţionerul reprezentativei U19, Adrian Văsîi, a refuzat prelungirea contractului pentru a antrena în zona arabă

Data:

Antrenorul echipei naţionale Under 19 a României, Adrian Văsîi, a refuzat propunerea Federaţiei Române de Fotbal de prelungire a contractului pentru a prelua o selecţionată din zona arabă, informează site-ul oficial al FRF, potrivit Agerpres.

„Federaţia Română de Fotbal i-a propus prelungirea colaborării, dar acesta a anunţat că îşi doreşte o experienţă în străinătate, aflându-se în negocieri pentru a prelua o selecţionată din zona arabă. Federaţia Română de Fotbal îi mulţumeşte lui Adrian Văsîi pentru activitatea sa la toate loturile echipelor naţionale şi îi urează mult succes în cariera de antrenor”, se menţionează pe site-ul citat.

În vârstă de 57 de ani, Adrian Văsîi a pregătit generaţia de jucători născuţi în anul 2003 timp de aproape 5 ani, reuşind în premieră o calificare la un turneu final de Campionat European U19. Aceasta a fost a doua prezenţă a „tricolorilor” la EURO, la acest nivel de vârstă, după cea din 2011, când România a participat din postura de ţară gazdă.

Naţionala Under 19 este a treia reprezentativă a României care rămâne fără selecţioner în această perioadă. Antrenorii selecţionatelor Under 20 şi Under 21 ale României, Bogdan Lobonţ şi Florin Bratu, au fost înlocuiţi la începutul acestei săptămâni cu Daniel Pancu, respectiv Emil Săndoi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...