FIA a aprobat noul regulament pentru motoare valabil din 2026

Data:

Consiliul mondial al sportului automobilistic al Federaţiei internaţionale de automobilism (FIA) a aprobat, marţi, noul regulament pentru motoarele din Formula 1 aşteptat să intre în vigoare din 2026, deschizând astfel calea intrării în „Marele Circ” al unor noi furnizori de propulsoare precum gigantul Porsche, informează AFP, potrivit Agerpres.

Concret, începând din 2026, motoarele bolizilor de Formula 1, hibride din 2014, vor utiliza carburanţi 100% durabili şi vor beneficia de o creştere a utilizării energiei electrice de până la 50 la sută în raport cu nivelul actual, a explicat FIA în comunicatul său.

Totodată, pentru „a menţine spectacolul”, motoarele vor avea performanţe similare cu cele ale modelelor actuale „utilizând motoare cu combustie internă V6 de mare putere şi înalt regim de funcţionare, dar cu un debit de carburant redus.

„Introducerea unei tehnologii avansate pentru grupurile motopropulsoare şi de carburanţi sintetici durabili se înscrie în obiectivul nostru de a oferi avantaje piloţilor şi de a realiza obiectivul nostru de zero carbon până în 2030”, a transmis preşedintele FIA, Mohammed ben Sulayem, citat în comunicat.

Costul de dezvoltare al acestor noi motoare va fi, totodată, plafonat din 2023.

Conform Federaţiei, noul regulament „vizează atragerea de noi furnizori de propulsoare”, printre aceştia fiind vizaţi constructorul german Porsche, care ar putea reveni ca motorist la categoria regină a sportului automobilistic, în parteneriat cu echipa Red Bull.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Olivier Giroud a vorbit despre experienţa sa nereuşită în MLS

Atacantul francez Olivier Giroud a vorbit, într-un interviu pentru L'Equipe, despre experienţa sa nereuşită în Major League Soccer...

Ousmane Dembele se află „în faza de recuperare”, a anunţat PSG

Ousmane Dembele, câştigătorul Balonului de Aur, se află "în faza de recuperare", a anunţat joi clubul său, Paris...

Sinner şi Fritz, calificaţi în semifinalele turneului Six Kings Slam de la Riad

Italianul Jannik Sinner (2 ATP) şi americanul Taylor Fritz (4 ATP) s-au calificat cu uşurinţă, miercuri, în semifinalele...

Emma Răducanu încheie sezonul prematur din cauza problemelor de sănătate

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu îşi va încheia prematur sezonul după ce s-a retras de la ultimele...