Emil Săndoi îl înlocuieşte pe Florin Bratu la conducerea naționalei U21

Data:

Tehnicianul Emil Săndoi a fost instalat în locul lui Florin Bratu în funcţia de selecţioner al echipei naţionale de tineret a României, el fiind prezentat oficial într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Federaţiei Române de Fotbal, potrivit Agerpres.

Aflat la doilea mandat la conducerea selecţionatei U21, Săndoi a declarat că simte o responsabilitate mare, mai ales că până la Campionatul European de tineret din 2023, pe care România îl organizează împreună cu Georgia, a mai rămas mai puţin de 1 an.

„Mulţumesc federaţiei că s-a gândit la mine pentru învestirea în această funcţie. Va fi o muncă dificilă, chiar dacă turneul final este peste aproape un an. Asta pentru că acţiunile pe care le vom avea până atunci sunt foarte puţine la număr. Vor fi doar trei întreruperi cu câte două meciuri amicale. Aşadar vor fi şase meciuri. Este o responsabilitate foarte mare, pentru că atunci când antrenezi o echipă de club reprezinţi o grupare, un oraş, o regiune, dar când antrenezi o selecţionată, indiferent care e ea, consider că reprezinţi o naţiune. De asta responsabilitatea este mult mai mare. Încep la naţionala de tineret cu două meciuri puternice, cu Spania şi Olanda, care reprezintă în materie de posesie şi gestionare a jocului poate principalele forţe din Europa. Ca să fiu sincer mi-aş fi dorit să avem o altă acţiune înaintea acestor meciuri de calibru. Dar asta e situaţia, naţionala de tineret cu Rădoi şi Mutu a reuşit performanţe pe care ni le doream toţi. Ne dorim să reuşim acelaşi lucru şi cu această generaţie”, a spus Săndoi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Gâlcă(Rapid) – Oţelul are a patra apărare din Superligă, e important să fim eficienţi în faţa porţii

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că Oţelul Galaţi,...

Administraţia Trump cere verificarea activităţii pe reţelele de socializare pentru străinii care vin la CM 2026

Administraţia Donald Trump a avansat o nouă propunere pentru turiştii care vin la Cupa Mondială, fiind necesar ca...

UEFA nu intenţionează să schimbe statutul Rusiei, în ciuda recomandării CIO

Figuri de marcă din fotbalul european consideră că nu va fi posibilă reacceptarea Rusiei în competiţiile internaţionale, chiar...

Wayne Rooney dezvăluie ca a primit ameninţări cu moartea dupa ce a semnat cu Manchester United

Fostul mare jucător englez Wayne Rooney, legenda echipei de fotbal Manchester United, a dezvăluit că a primit ameninţări...