Simona Halep a urcat pe locul 6 în clasamentul WTA

Data:

Simona Halep a urcat nouă locuri faţă de săptămâna trecută şi se află pe poziţia a şasea a clasamentului mondial al jucătoarelor profesioniste de tenis (WTA), potrivit Agerpres.

Halep, care a cucerit duminică titlul la Toronto, revine astfel în top 10 mondial, din care ieşise în urmă cu un an, pe 9 august 2021, după 373 de săptămâni consecutive de prezenţă între primele zece jucătoare ale lumii.

Poloneza Iga Swiatek continuă să conducă detaşat în ierarhia mondială, cu peste 4.000 de puncte avans faţă de a doua clasată, estoniana Anett Kontaveit. Podiumul este completat de grecoaica Maria Sakkari, aflată la aproape 300 de puncte de locul secund.

România are şase jucătoare în prima sută, celelalte fiind Irina-Camelia Begu – 34, Sorana Cîrstea – 40, Ana Bogdan – 64, Jaqueline Cristian – 76 şi Elena-Gabriela Ruse – 98 (a urcat cinci locuri).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Elias Charalambous (FCSB) – Cu noi toate echipele sunt în formă bună; suntem pregătiţi pentru Petrolul

Antrenorul echipei de fotbal FCSB, Elias Charalambous, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că toate adversarele reuşesc...

Constantin Gâlcă (Rapid) – Ne dorim să facem un meci perfect şi să o punem în dificultate pe CFR Cluj

Antrenorul echipei de fotbal FC Rapid Bucureşti, Constantin Gâlcă, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îşi...

Mick Schumacher se desparte de echipa Alpine din Campionatul Mondial de anduranţă

Pilotul german Mick Schumacher a anunţat că şi-a încheiat contractul de doi ani cu echipa Alpine din Campionatul...

Cole Palmer (Chelsea) ratează duelul cu FC Barcelona din cauza unui accident domestic

Vedeta Cole Palmer va rata următoarele trei meciuri ale echipei Chelsea, inclusiv cel din Liga Campionilor la fotbal...