Mirel Rădoi a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Craiova

Data:

Fostul selecţioner al primei reprezentative a României, Mirel Rădoi, a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei de fotbal Universitatea Craiova, el semnând un contract valabil până în anul 2024 cu gruparea alb-albastră, potrivit Agerpres.

Rădoi a declarat în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial că a venit să muncească şi să rezolve problemele de la Universitatea Craiova.

„Mă bucur să fiu aici. Nu veţi auzi cuvinte măreţe de la mine. Eu sunt venit să muncesc şi să rezolv problemele care sunt. Ar însemna să nu fim sinceri dacă am spune că nu sunt probleme. Dacă nu erau, eu nu aş fi fost aici, iar Laszlo Balint ar fi continuat. Eu îi mulţumesc lui şi staff-ului său pentru tot ce a făcut până acum la Craiova. De aici încolo trebuie ca noi să continuăm lucrurile pozitive pe care le-au realizat ei şi după aceea să schimbăm lucrurile care nu au funcţionat. Nu putem promite ceva ce nu putem avea în mână. Indiferent de ce mari performanţe vorbim, ele nu pot fi realizate decât dacă luăm fiecare partidă în parte. De aceea cel mai important meci pentru noi este cel de joi din Conference League”, a afirmat el.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rodri este apt de joc pentru Manchester City, a anunţat Guardiola

Mijlocaşul spaniol Rodri, accidentat în această vară în timpul Cupei Mondiale a Cluburilor, şi-a revenit şi va fi...

Sinner şi Zverev au beneficiat de o tragere la sorţi favorabilă la US Open

Italianul Jannik Sinner, principalul favorit, şi germanul Alexander Zverev (3) se pot înfrunta în semifinalele turneului de tenis...

Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă, calificat în finala probei de canoe simplu 1.000 m la Mondiale

Sportivul român Cătălin Chirilă s-a calificat, vineri, în finala probei de canoe simplu 1.000 de metri la Campionatele...

Slot crede că Liverpool va mai transfera un jucător, dar la preţul potrivit

Antrenorul principal al echipei engleze de fotbal Liverpool, Arne Slot, a reiterat că va transfera doar jucătorul potrivit,...