UEFA va testa timp de un an tribunele în picioare

Data:

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a autorizat, miercuri, pentru un sezon locurile în picioare pe stadioane pentru competiţiile europene în Franţa, Germania şi Anglia, o măsură cerută de multă vreme de asociaţiile de suporteri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă tribunele în picioare, loc de manifestare a emoţiilor şi, totodată, mijloc de creştere a capacităţii stadionului, au fost desfiinţate de instanţa europeană după dramele de la Hillsborough (1989) şi Furiani (1992), ele au revenit progresiv „în anumite competiţii naţionale”, a precizat UEFA într-un comunicat dat publicităţii.

Suporterii şi cluburile vizate, începând cu Borussia Dortmund şi legendarul său „Zid galben” de 24.000 de locuri, au cerut forului continental extinderea acestui concept la meciurile europene.

Comitetul Executiv al UEFA a decis, miercuri, un program de observare a locurilor în picioare pe stadioane în timpul sezonului 2022/2023, limitat la cele trei ţări care permit deja astfel de formule – Franţa, Germania şi Anglia -, în aşteptarea unei eventuale extinderi.

„Obiectivul este evaluarea condiţiilor în care tribunele în picioare pot fi reintroduse în competiţiile UEFA în deplină siguranţă”, a explicat instanţa europeană. Securitatea tribunelor de două ori mai dense decât cu locuri pe scaune este în centrul preocupărilor după catastrofele de pe Hillsborough (97 morţi în cursul meciului Nottingham Forest – Liverpool la Sheffield în 1989) şi Furiani (19 morţi la meciul Bastia – Olympique Marseille în 1992).

Dar regula de sută la sută locuri pe scaune impusă de UEFA pentru competiţii devine „desuetă” pe măsură ce stadioanele sunt renovate, a subliniat, la rândul său, asociaţia „Football Supporters Europe” (FSE), care şi-a manifestat bucuria pentru această măsură.

„Este o victorie istorică pentru mişcarea suporterilor europeni. Salutăm evoluţia UEFA spre o politică bazată pe fapte, ţinând cont de nevoile şi aşteptările suporterilor activi”, a comentat Gregor Weinreich, membru în consiliul de administraţie al FSE şi coordonator al campaniei „Europe Wants to Stand” („Europa vrea să se ridice”) lansată în 2019.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur la Wimbledon

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a oprit în primul tur al turneului de Mare Şlem de la...

Fotbal feminin: Record de 600.000 de bilete vândute pentru EURO 2025

Peste 600.000 de bilete au fost deja vândute pentru Campionatul European de fotbal feminin din Elveţia, care va...

Patricia Ţig – Este mereu foarte frumos şi plăcut pentru mine să joc acasă

ucătoarea română de tenis Patricia Ţig (215 WTA) a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută înaintea participării...

FCSB a învins formaţia olandeză Utrecht cu 3-1, într-un meci amical

Echipa de fotbal FCSB a învins, marţi, într-un meci amical care a avut loc în cantonamentul pe care...