Clubul Petrolul Ploieşti a fost sancţionat cu 10.000 de lei de Comisia de Disciplină

Data:

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a sancţionat cu 10.000 de lei penalitate financiară clubul Petrolul Ploieşti pentru neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor privind măsurile de ordine şi siguranţă în stadion, potrivit Agerpres.

„ACS Petrolul 52 Ploieşti – Incidente – În temeiul art. 83.2 din RD, se sancţionează clubul ACS Petrolul 52 Ploieşti cu penalitate sportivă de 10.000 lei”, se menţionează în soluţia comisiei publicată pe site-ul oficial al LPF.

Tot miercuri, cluburile UTA, Universitatea Club şi FC Argeş au fost sancţionate cu câte 5.000 de lei pentru întârzierea orei de start a partidelor.

De asemenea, jucătorul formaţiei CS Mioveni, Daniel Marian Toma, a fost suspendat două jocuri şi a primit o penalitate sportivă de 3.000 lei pentru eliminarea din partida cu Farul Constanţa din etapa a 2-a a Superligii.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Madison Keys, bolnavă, a declarat forfait înaintea ultimului său meci de la Turneul Campioanelor

Slăbită de un virus, jucătoarea americană de tenis Madison Keys, care urma să o înfrunte pe kazaha Elena...

Lamine Yamal (FC Barcelona), evaluat la 350 de milioane de euro (CIES)

Lamine Yamal, tânărul star al echipei FC Barcelona şi al selecţionatei Spaniei, este cel mai scump fotbalist sub...

Carlos Alcaraz, membru de onoare la clubul la care s-a format

Jucătorul spaniol Carlos Alcaraz, nr. 2 mondial, a fost numit membru de onoare al clubului Real Sociedad Club...

Inter şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului San Siro

Cluburile de fotbal Inter Milano, antrenat de Crisitan Chivu, şi AC Milan au devenit oficial coproprietari ai stadionului...