Revenirea lui Messi la FC Barcelona este imposibilă în acest moment, recunoaşte Xavi

Data:

Antrenorul Xavi Hernandez a recunoscut că revenirea starului Lionel Messi la FC Barcelona este ”imposibilă” în prezent, dar nu a exclus o viitoare colaborare cu fostul său coechipier de la echipa catalană, informează DPA, potrivit Agerpres.

Messi (35 ani) s-a despărţit în vara trecută de FC Barcelona, club la care a sosit la vârsta de 13 ani şi alături de care a cucerit 35 de trofee pe parcursul carierei sale. El a fost nevoit să plece de pe Camp Nou din cauza problemelor financiare ale clubului „blaugrana”, care nu a mai putut onora contractul jucătorului argentinian la momentul respectiv.

Argentinianul a semnat ulterior un acord pe doi ani cu Paris Saint-Germain, valabil până în 2023, însă prestaţiile sale în tricoul parizienilor nu s-au ridicat la nivelul evoluţiilor strălucitoare sub culorile Barcelonei, reuşind doar şase goluri în sezonul său de debut în campionatul Franţei.

Lionel Messi a înscris în total 672 de goluri în 778 de meciuri disputate în toate competiţiile pentru FC Barcelona, fiind cel mai bun marcator din istoria acestui club şi a campionatului Spaniei.

Septuplul câştigător al Balonului de Aur este legat prin contract de PSG până în vara viitoare, existând şi o opţiune pentru un sezon suplimentar, conform anumitor surse, iar preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a afirmat zilele trecute că are o „datorie” faţă de Messi şi nu crede că povestea dintre argentinian şi echipa catalană s-a încheiat.

Xavi, coechipier de lungă durată cu Messi şi actualul antrenor al Barcelonei, consideră că o astfel de mişcare este imposibilă însă, cel puţin pentru moment.

„Are contract şi este imposibil acum”, a spus antrenorul spaniol înaintea amicalului dintre Barca şi Juventus, programat marţi la Dallas (SUA). „Messi este cel mai bun fotbalist din lume şi din istorie. Preşedintele Laporta a spus deja că povestea lui Messi cu Barca nu s-a terminat, dar acum nu este momentul să vorbim despre asta”, a adăugat Xavi.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...