Veteranul brazilian Dani Alves a semnat cu echipa mexicană Pumas

Data:

Fundaşul dreapta brazilian Dani Alves, în vârstă de 39 de ani, a semnat cu echipa mexicană Pumas UNAM, a anunţat clubul care a câştigat de şapte ori campionatul Mexicului, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Fostul fotbalist al lui FC Barcelona, care a evoluat din nou la echipa spaniolă în sezonul 2021-2022, era liber de contract, după ce a jucat aproape 20 de ani în Europa şi a avut o experienţă la Sao Paulo între 2019 şi 2021.

„Sunt mulţi pentru care să vin aici poate părea o nebunie, însă pentru mine fotbalul înseamnă mult mai mult decât să dai pur şi simplu într-o minge ori să alergi după ea”, a spus sâmbătă Alves la prezentarea sa oficială. Internaţionalul brazilian este considerat cel mai titrat fotbalist din toate timpurile. Jucătorul care a mai trecut pe la Bahia, Sevilla FC, Juventus Torino sau PSG a câştigat în total 44 de trofee.

Pumas UNAM, care nu a mai fost campioană din 2011, este pe poziţia a 8-a a clasamentului.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...