Marius Croitoru a primit o suspendare de două etape din partea Comisiei de Disciplină a FRF

Data:

Antrenorul echipei FC U Craiova 1948, Marius Croitoru, a fost suspendat două jocuri şi amendat cu 320 de lei de către Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal, în urma eliminării sale la meciul din prima etapă a Superligii, potrivit Agerpres.

Croitoru a primit al doilea cartonaş galben în min. 45 al partidei dintre Farul Constanţa şi FC U Craiova (2-1), ambele avertismente fiind acordate pentru proteste.

Două jocuri suspendare a primit şi mijlocaşul Alexandru Mateiu (Universitatea Craiova), eliminat direct în meciul din Bănie cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe (2-2), desfăşurat sâmbătă. Mateiu a fost sancţionat şi cu o penalitate sportivă de 3.000 de lei.

Fotbaliştii Tiberiu Căpuşă (Chindia) şi Mateus Barbosa Santos (FC Botoşani) au primit suspendări de un joc şi amenzi de 740 de lei fiecare, după ce au fost eliminaţi în partida dintre FC Botoşani şi Chindia Târgovişte (3-2).

Clubul CFR Cluj a fost amendat cu 3.000 de lei, pentru faptul că nu a pus în executare o hotărâre a Camerei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor într-o speţă cu UTA Arad.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Kevin De Bruyne (Napoli), indisponibil până la începutul anului viitor

Napoli, campioana en-titre a Italiei şi liderul la zi din Serie A, ar putea fi lipsită de aportul...

Rusia se declară pregătită să înlocuiască Italia în calitate de coorganizatoare a EURO 2032

Rusia ar fi pregătită să intervină şi să fie una din gazdele EURO 2032 dacă Italiei i s-ar...

Vinicius Jr (Real Madrid), ieşire nervoasă la înlocuirea sa în Clasico

Brazilianul Vinícius Junior a fost unul dintre protagoniştii primului Clasico al sezonului, de duminică, pe Santiago Bernabeu, câştigat...

Igor Tudor nu mai este antrenorul lui Juventus Torino (club)

Juventus Torino, deja aflată la distanţă de cursa pentru titlul de campioană a Italiei la fotbal, a a...