Ediţia a 55-a a Turului României va lua startul pe 6 septembrie la Satu Mare

Data:

A 55-a ediţie a Turului României este prevăzută între 6 şi 11 septembrie, cu startul de la Satu Mare, se va derula în acest an pe un traseu de circa 850 de km şi va reuni la start peste 20 de echipe din 13 ţări, conform unui comunicat remis Agerpres de Federaţia Română de Ciclism.

Caravana Micii Bucle porneşte Satu Mare şi va trece, înainte de a ajunge în ultima etapă la Bucureşti, prin Bistriţa, Târgu Mureş, Făgăraş şi Curtea de Argeş, traversând printre altele Ţara Lăpuşului (Maramureş), Colinele Transilvaniei şi Transfăgărăşanul, una dintre cele mai spectaculoase şosele din ţară.

La Satu Mare va avea loc prezentarea echipelor (5 septembrie), iar a doua zi are loc startul în prologul Turului României 2022, cu un contratimp individual de 2 km prin centrul oraşului. Lista înscrierilor este încă deschisă şi numărul echipelor participante poate depăşi 22, numărul celor care au confirmat deja prezenţa.

Programul etapelor din Turul României: etapa 1 (7 septembrie) Satu Mare – Bistriţa; etapa 2 (8 septembrie): Bistriţa – Târgu Mureş; etapa 3 (9 septembrie): Târgu Mureş – Făgăraş; etapa 4 (10 septembrie): Cristian – Curtea de Argeş; etapa 5 (11 septembrie): circuit în Bucureşti.

Dacă la ediţia din 2021, s-au aliniat 16 echipe la startul în Turul României, anul acesta deja şi-au confirmat participarea 22 de echipe profesioniste din ţări precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă.

În competiţie sunt înscrise echipele naţionale ale României şi Bulgariei, precum şi toate cele trei echipe continentale din România: Mentorise Elite Team CFX, Giotti Victoria Savini Due şi Team Novak.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...