Sportivii din Rusia şi Belarus ar putea fi intezişi la Jocurile Olimpice din 2024

Data:

Sportivii din Rusia şi Belarus ar putea primi interdicţia de participare la Jocurile Olimpice de la Paris, din anul 2024, ca urmare a invaziei armatei ruse în Ucraina, a anunţat unul dintre cei mai vechi membri ai Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Sir Craig Reedie, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În luna februarie, CIO a recomandat federaţiilor sportive internaţionale să elimine din competiţiile lor sportivii din cele două ţări.

Reedie, o figură influentă în cadrul CIO de aproape 30 de ani, consideră că sunt puţine şanse ca ruşii şi belaruşii să fie autorizaţi să revină în sportul internaţional prea curând.

„Va trebui să luăm o decizie cu privire la ceea ce se întâmplă cu fiecare dintre cele două ţări şi cred că sentimentul general este că ele nu ar trebui să se califice”, a declarat Reedie, fost vicepreşedinte al CIO, citat de presa britanică.

Ca urmare a acestor măsuri, sportivii vor rata calificările pentru competiţiile olimpice de la Paris, iar preşedintele CIO, Thomas Bach, a afirmat în luna mai că participarea Rusiei nu este clară. Cu toate acestea, forul olimpic mondial nu a sancţionat sau interzis membrii ruşi care fac parte din CIO de la participarea la reuniunile olimpice şi, de asemenea, nu a sancţionat Comitetul Olimpic Rus.

Dintre sporturile care figurează în programul olimpic, doar ciclismul, tenisul şi judoul le-au permis ruşilor şi belaruşilor să continue să concureze, însă Reedie crede că nici măcar sportivii de la aceste discipline nu vor putea participa la concursurile de calificare pentru JO 2024.

Craig Reedie, fost preşedinte al Agenţiei Mondiale Antidoping (AMA/WADA), a mai supus că ar fi nerealist să li se permită sportivilor din cele două ţări să ia parte la concursurile de calificare odată ce acestea au început.

„Este destul de dificil să spui la jumătatea drumului: ‘Voi toţi care sunteţi acum calificaţi, am schimbat regulile’. Deci există o problemă reală pentru federaţii, care au instrucţiuni clare cu care au fost de acord, de a nu invita ruşii şi belaruşii să participe la evenimente”, a mai spus oficialul scoţian.

„În consecinţă, la prima vedere, este puţin probabil ca cineva să se califice, cu excepţia celor trei sporturi care nu funcţionează în acest mod. Şi se vor putea califica (la cele trei sporturi)? Nu sunt sigur”, a adăugat Craig Reedie.

Sportivi ruşii au concurat sub drapel neutru la Jocurile Olimpice după scandalul de dopaj instituţionalizat izbucnit după Olimpiada de iarnă de la Soci (2014), în cadrul sancţiunilor impuse de CIO.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristian Chivu „este un antrenor complet”, a spus Yann Sommer, portarul lui Inter Milano

Cristian Chivu "este un antrenor complet", a declarat Yann Sommer, portarul lui Inter Milano, înaintea meciului de luni...

COSR şi Autoritatea de Supraveghere Financiară au încheiat un parteneriat axat pe educaţia financiară a sportivilor

Comitetul Olimpic şi Sportiv Român (COSR) a anunţat, luni, pe un site de socializare, că a încheiat un...

Bukayo Saka (Arsenal), indisponibil o lună din cauza unei accidentări

Internaţionalul englez Bukayo Saka, atacantul echipei de fotbal Arsenal Londra, care a părăsit terenul accidentat în repriza secundă...

Medvedev, furios împotriva ‘deciziei’ arbitrului din meciul cu Bonzi, de la US Open

Tenismanul rus Daniil Medvedev, furios pe alegerea arbitrului de scaun de a-i acorda un prim serviciu adversarului său,...