Farul lansează o platforma Market Place prin care fanii pot ajuta financiar clubul

Data:

Clubul de fotbal patronat de Gheorghe Hagi, Farul Constanţa, a anunţat într-un comunicat de presă, că la finalul săptămânii va fi lansată o platformă Market Place, prin care fanii pot ajuta financiar echipa, potrivit Agerpres.

„Farul MarketPlace.ro este o platformă modernă pe care suporterii constănţeni şi familiile lor o pot folosi pentru a socializa, cât şi pentru a-şi ajuta financiar echipa favorită atunci când îşi fac cumpărăturile. La fiecare tranzacţie făcută pe Farul MarketPlace.ro, 50% din comisionul de vânzare ajunge la echipa dobrogenilor. Lansarea oficială a platformei are loc duminică, 17 iulie, de la ora 18:30, pe stadionul Central – Academia de Fotbal Hagi, în acelaşi timp cu debutul Farului Constanţa pe teren propriu, în sezonul 2022-2023 al Superligii, împotriva formaţiei FCU Craiova”, a transmis gruparea constănţeană pe site-ul oficial.

„Filosofia noastră a fost mereu bazată pe performanţă, pasiune şi personalitate. Vrem să fim cei mai buni, iar pentru a reuşi trebuie să ne dezvoltăm mereu, pe toate planurile. Farul suntem toţi. Este echipa noastră, a tuturor dobrogenilor, iar prin Farul MarketPlace cu toţii vom ajuta echipa să fie mai puternică şi să dispună de un buget mult mai mare, care să-i asigure performanţa. Aşa cum am spus mereu: Doar împreună suntem mai puternici”, a declarat Gheorghe Hagi.

Farul MarketPlace este un nou pas în direcţia corectă, de aliniere a fotbalului dobrogean la rigorile actuale ale acestei discipline, consideră preşedintele clubului, Ghoerghe Popescu.

„Pe lângă obiectivele sportive ambiţioase pe care ni le propunem an de an, încercăm să ţintim cât mai sus şi în celelalte aspecte care ţin de viaţa unui club profesionist. Farul MarketPlace este rezultatul unui model de afaceri care pune pasiunea suporterilor pe primul loc, căci fără suporteri niciun club nu poate avea cu adevărat succes”, a afirmat Popescu.

„Farul MarketPlace le oferă suporterilor puterea de a contribui la dezvoltarea clubului. Pe lângă susţinerea pe care o pot arăta din tribune, fanii pot ajuta financiar echipa de fiecare dată când îşi fac cumpărăturile pe platformă, iar asta fără vreun cost sau efort suplimentar. Platforma este eficientă, rapidă şi uşor de folosit, fiind un adevărat mall online, cu peste 80.000 de produse (de la alimente şi produse de băcănie, telefoane, electronice şi electrocasnice, îngrijire personală, articole sportive, jucării, pet-shop, accesorii auto), dar şi o reţea de socializare unde susţinătorii Farului se pot simţi acasă, cu numeroase premii pentru cei mai înfocaţi fani ai echipei constănţene. Lansarea Farul MarketPlace va fi însoţită de multe surprize pentru primii suporteri care vor folosi platforma. Întreaga echipă Farul Constanţa îi aşteaptă pe suporteri să participe la meci şi la evenimentul de lansare a platformei www.FarulMarketPlace.ro”, se mai arată în comunicatul clubului constănţean.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

O fundaţie olandeză dă în judecată FIFA pentru limitarea libertăţii de mişcare a jucătorilor

Fundaţia olandeză "Dreptate pentru Jucători" a anunţat, luni, că va intenta un proces colectiv împotriva FIFA şi a...

Echipele româneşti îşi cunosc potenţialele adversare din play-off-ul Conference League

FCSB, CFR Cluj şi Universitatea Craiova şi-au aflat potenţialele adversare din play-off-ul Conference League la fotbal, în urma...

FCSB şi CFR Cluj şi-au aflat posibilele adversare din play-off-ul Europa League

FCSB şi CFR Cluj şi-au aflat posibile adversare din play-off-ul competiţiei de fotbal Europa League, potrivit tragerii la...

PSV Eindhoven a câştigat pentru a 15-a oară Supercupa Ţărilor de Jos

PSV Eindhoven, campioana Ţărilor de Jos, a cucerit pentru a 15-a oară Supercupa, denumită Johan Cruyff Shield, după...