Dan Petrescu, după înfrângerea din Supercupă: „Ne-am bătut singuri”

Data:

Antrenorul echipei de fotbal CFR Cluj, Dan Petrescu, a declarat după înfrângerea cu Sepsi OSK, scor 2-1, în Supercupa României, că formaţia sa s-a bătut singură, făcând referire la greşelile în urma cărora adversara a marcat cele două goluri, potrivit Agerpres.

„Înainte de meci am spus că finalele nu se joacă, ci se câştigă. Noi am jucat mai bine, dar am pierdut. Ne-am bătut singuri astăzi practic. În prima repriză am jucat excelent, am controlat-o şi trebuia să fie 2 sau 3-0. Iar la ultima fază a reprizei am luat gol, lucru care i-a afectat foarte mult pe jucători. A fost o greşeală colectivă. În repriza a doua nu au fost ocazii mari, meciul se îndrepta spre loviturile de departajare, dar am avut un corner în care mingea nu a ajuns în careul lor… şi a ajuns în plasa noastră. Deci ne-am bătut singuri. Felicitări însă celor de la Sepsi şi lui Bergodi. M-am edificat asupra jucătorilor mei, cei care au intrat nu au jucat rău. Mie mi-a plăcut ce am văzut azi. Toată lumea şi-a dorit, însă două greşeli au făcut ca noi să pierdem. Nu cred că luam gol dacă repriza a doua o începeam de la 1-0”, a spus Petrescu la postul Digisport.

Tehnicianul susţine că partida retur cu Piunik Erevan de miercuri seara, din turului întâi preliminar al Ligii Campionilor, este una foarte importantă pentru clubul CFR Cluj.

„Din punct de vedere financiar, meciul următor este vital pentru club şi pentru noi. Va fi un meci foarte greu, mai ales că venim după o înfrângere. Iar la CFR când pierzi un meci mereu e presiune. Să vedem dacă jucătorii vor reuşi să treacă peste ea pentru că va fi un meci extraordinar de greu, chiar dacă lumea crede că va fi unul uşor”, a explicat Dan Petrescu.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...