Tribunalul de Arbitraj Sportiv îl susţine pe judecătorul belarus arestat după ce a cerut oprirea războiului din Ucraina

Data:

Consiliul Internaţional de Arbitraj Sportiv (ICAS) şi-a exprimat sprijinul faţă de membrul belarus al Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS), Aleksandr Danilevici, care „a fost arestat pe 20 mai 2022 de poliţia din Belarus”, după ce a semnat în februarie 2022 o petiţie pentru încetarea imediată a ostilităţilor în Ucraina, informează EFE, potrivit Agerpres.

„Din câte ştie ICAS, reputaţia profesională a profesorului Danilevici, care a fost de asemenea membru al Comisiei de disciplină a Rugby Europe, a fost întotdeauna impecabilă”, precizează ICAS într-un comunicat.

„ICAS îşi exprimă îngrijorarea serioasă cu privire la situaţia lui Danilevici ca deţinut politic şi speră că acesta va fi eliberat în curând pentru a reveni la activitatea sa juridică şi a-şi continua misiunea alături de TAS”, subliniază Consiliul Internaţional de Arbitraj Sportiv.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...

LeBron James a revenit la antrenamentele echipei LA Lakers

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a revenit luni...

F1: Pilotul Oscar Piastri a primit cea mai înaltă distincţie sportivă din Australia

Pilotul de Formula 1 Oscar Piastri (McLaren) a primit cea mai înaltă distincţie individuală din sportul australian, The...