Rafael Nadal s-a calificat în sferturi de finală la Wimbledon

Data:

Tenismanul spaniol Rafael Nadal s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, învingându-l în trei seturi, 6-4, 6-2, 7-6 (8/6), pe olandezul Botic van de Zandschulp, într-o partidă disputată luni, potrivit Agerpres.

Nadal (36 ani), favoritul numărul 2 la competiţia londoneză, îl va înfrunta în turul următor pe americanul Taylor Fritz, care a trecut la rândul său, cu 6-3, 6-1, 6-4, pe australianul Jason Kubler.

Aceasta a fost a 18-a victorie consecutivă în tot atâtea meciuri disputate de jucătorul iberic la turneele de Grand Slam de la debutul acestui an, după ce a reuşit să cucerească trofeul la Australian Open şi Roland Garros, ajungând astfel la un număr record de 22 de titluri majore.

Laureat la Wimbledon în 2008 şi 2010, Nadal ar putea deveni primul jucător, după australianul Rod Laver în 1969, care câştigă toate cele patru turnee de Grand Slam pe parcursul aceluiaşi sezon, dacă va reuşi să se impună la actuala ediţie a turneului de la All England Club, iar apoi la US Open.

Tot luni, australianul Nick Kyrgios a avut nevoie de cinci seturi, 4-6, 6-4, 7-6 (7/2), 3-6, 6-2, pentru a-l învinge pe americanul Brandon Nakashima (56e), iar în sferturi îl va avea ca adversar pe chilianul Christian Garin, învingător cu 2-6, 5-7, 7-6 (7/3), 6-4, 7-6 (10/6) în faţa australianului Alex de Minaur, cap de serie numărul 19.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...