Mihai Motorca (disc) şi Monia Alexandra Toma (triplusalt) s-au califiat în finalele Europenelor de atletism U18

Data:

Atleţii români Mihai Motorca şi Monia Alexandra Toma s-au calificat în finalele probelor de aruncare a discului, respectiv triplusalt, luni, la Campionatele Europene Under-18 de la Ierusalim (Israel), potrivit Agerpres.

Mihai Damian Motorca a reuşit a doua performanţă a calificărilor la disc, 60,15 metri, fiind devansat doar de ucraineanul Mihailo Brudin, cu 60,80 metri (personal best). Finala este programată marţi, de la ora 19:07.

La triplusalt, Monia Alexandra Toma a prins ultimul loc în finală (12), cu 12,31 metri (personal best). În schimb, Ioana-Adnana Vrînceanu s-a clasat pe locul 19, cu 12,04 metri. Finala se va desfăşura marţi, de la ora 17:10.

Ionela Claudia Costiuc obţinuse calificarea în finala probei de 1.500 m în sesiunea de dimineaţă, cu al zecelea timp (4 min 34 sec 57/100).

Mario Ştefan Cojbuc s-a calificat în semifinalele probei de 110 m garduri, cu al 13-lea timp din serii, 13 sec 76/100. În schimb, Vlad Alexandru Turcu nu a reuşit acest lucru, fiind înregistrat cu al 30-lea timp, 14 sec 32/100.

Cristian Marius Popescu şi Ştefan Constantin Gagiu au ratat calificarea în finala probei de săritură în lungime. Popescu a fost al 14-lea, cu 7,04 m, iar Gagiu a fost al 18-lea, cu 6,66 m. Doar cei mai buni 12 atleţi s-au calificat în finală.

Ervin Toth a ratat calificarea în semifinalele probei de 100 m, fiind cronometrat cu al 27-lea timp din serii, 10 sec 96/100.

Cristina Andreea Neagu nu a reuşit calificarea în finala probei de 800 m, încheind cu al 13-lea timp din serii, 2 min 11 sec 39/100. Doar cele mai rapide opt atlete s-au calificat în finală.

România participă cu o delegaţie de 31 de sportivi (13 băieţi şi 18 fete) la Campionatele Europene de atletism pentru juniori Under-18 de la Ierusalim, cu obiectivul de a obţine o medalie şi cinci clasări pe locurile 1-6.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...