Înot: 494 sportivi din 42 de ţări se întrec pentru medalii la Europenele de juniori de la Otopeni

Data:

Un număr de 494 de sportivi din 42 de ţări se întrec de marţi, la Campionatele Europene de înot pentru juniori de la Complexul Olimpic de Nataţie Otopeni (5-10 iulie), inclusiv 26 din România, 14 băieţi şi 12 fete, în frunte cu dublul campion mondial de seniori David Popovici, a anunţat, luni, Camelia Potec, preşedintele FR de Nataţie şi Pentatlon Modern, cu prilejul unei conferinţe de presă la Hotel Phoenicia din Capitală, potrivit Agerpres.

”Ne despart câteva ore de un eveniment istoric pentru nataţia din România, de desfăşurarea primei ediţii a Campionatelor Europene de înot pentru juniori. A fost greu, dar a mai rămas puţin până la primul start dat în România şi mă bucur, cu emoţii, că acest lucru va fi posibil în câteva ore. Au fost nişte zile grele, în care foarte mulţi sportivi au întârziat, au fost făcute foarte multe teste anti-Covid şi iată acum avem numărul total de participanţi (494). Complexul de nataţie din Otopeni ne-a fost oferit cu titlu gratuit, acest lucru a fost de real ajutor pentru noi să putem organiza aceste Campionate Europene de înot şi cele de sărituri în apă peste zece zile. Vrem să arătăm Federaţiei europene de nataţie (LEN) că suntem în stare să organizăm în România Campionate Europene de o asemenea anvergură şi, de ce nu, să mai primim în continuare astfel de campionate”, a spus Camelia Potec la conferinţa de presă.

Constantin Silviu Gheorghe, primarul oraşului Otopeni, a reamintit că proiectul construcţiei unui complex de nataţie datează de 12 ani şi a fost cofinanţat de primărie şi de Compania Naţională de Investiţii : ”Vreau să vă asigur că totul se va desfăşura în cele mai bune condiţii pe care le putem oferi, mă refer la servicii publice şi la partea de mentenanţă la acest complex din Otopeni. Suntem OK împreună, facem o echipă bună (cu FR de Nataţie şi Pentatlon Modern) şi cred că la final toată lumea va fi mulţumită. Otopeniul e pregătit, complexul e pregătit şi noi ca oameni, ca echipă suntem pregătiţi să oferim un spectacol, bineînţeles ajutaţi de tinerii noştri din lotul naţional şi sperăm ca imnul să se audă de multe ori în sala de la Otopeni.”

David Popovici, 17 ani, triplu campion european de juniori, îşi va apăra titlurile la 50 m, 100 m şi 200 m liber, la care se adaugă prezenţa în ştafetele de 4×100 m liber, 4×100 m liber (mixt) şi 4×200 m liber. Practic, speranţele noastre de medalii se leagă în întregime de înotătorul lui CS Dinamo şi de Vlad Stancu (CSA Steaua), o mare promisiune în probele lungi (400, 800, 1.500 m) la stilul liber.

Popovici intră în acţiune din prima zi, 5 iulie, când va concura în serii şi în semifinale la 200 m liber, în serii şi în finala la 4×100 m liber

Anul trecut, la Europenele de juniori de la Roma, Popovici a câştigat aurul la 50 m, 100 m (cu record mondial de juniori) şi 200 m liber, precum şi argintul cu ştafeta de 4×100 m liber. România a ocupat atunci locul cinci în clasamentul pe medalii.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...