Carlos Sainz a câștigat Marele Premiu al Marii Britanii

Data:

Pilotul spaniol Carlos Sainz Jr (Ferrari), plecat din pole position, a obţinut duminică prima sa victorie în Formula 1, în Marele Premiu al Marii Britanii, etapa a 10-a a Campionatului Mondial, pe circuitul de la Silverstone, el fiind urmat pe podium de mexicanul Sergio Perez (Red Bull) şi britanicul Lewis Hamilton (Mercedes), potrivit Agerpres.

Carlos Sainz a reuşit această victorie la cursa cu numărul 150 din cariera sa în Formula 1, la 27 de ani, după ce a plecat prima oară din pole position.

Marele Premiu al Marii Britanii a fost întrerupt la puţin timp după start, timp de aproape o oră, după un accident, notează AFP.

Pe locul 4 a fost celălalt pilot Ferrari, monegascul Charles Leclerc, urmat de spaniolul Fernando Alonso (Alpine) şi britanicul Lando Norris (McLaren). Olandezul Max Verstappen, liderul campionatului, a fost în dificultate la volanul monopostului său Red Bull şi a încheiat pe un modest loc 7.

Mick Schumacher (Haas), locul 8, a terminat în zona punctelor pentru prima oară în cariera sa. Compatriotul său Sebastian Vettel (Aston Martin) a fost pe locul 9, iar danezul Kevin Magnussen (Haas), pe 10.

În clasamentul piloţilor, Max Verstappen, campionul mondial en titre, are un avans de 34 de puncte faţă de Sergio Perez.

Thailandezul Alexander Albon (Williams) şi chinezul Zhou Guanyu (Alfa Romeo), doi dintre piloţii implicaţi în accidentul produs în startul cursei, nu au „răni grave”, a indicat Federaţia internaţională de automobilism (FIA).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...