Irina Begu s-a calificat în turul al treilea la Wimbledon

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în runda a treia a turneului de Mare Şlem de la Wimbledon, miercuri, după ce a învins-o pe italianca Elisabetta Cocciaretto, cu 6-4, 6-4, potrivit Agerpres.

Begu (31 ani, 43 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 19 minute de joc, egalându-şi cel mai bun rezultat al său la Wimbledon, realizat în 2015 şi 2021.

Cocciaretto (21 ani, 119 WTA) a câştigat primul ghem al întâlnirii, dar apoi Begu a luat trei ghemuri consecutive, păstrându-şi avantajul break-ului până la finalul setului (6-4). Begu a început actul secund cu break, dar a fost egalată, 4-4, imediat reuşind să câştige contra serviciului (5-4) şi să încheie apoi conturile (6-4).

Begu a încheiat cu 6 aşi şi a comis 4 duble greşeli, tot atâtea câte a făcut şi italianca. Irina nu şi-a pierdut niciodată serviciul, salvând singura minge de break a italiencei.

Românca a fost superioară la winners, 18-10, şi a făcut mai puţine erori neprovocate, 13-27.

Begu, care a câştigat şi prima sa confruntare cu Cocciaretto, 6-2, 6-2, în 2020, în primul tur la Roma, şi-a asigurat un cec de 120.000 de lire sterline.

În turul al treilea, Begu va avea un meci foarte dificil cu letona Jelena Ostapenko (25 ani, 17 WTA), a 12-a favorită, care a dispus de belgianca Yanina Wickmayer cu 6-2, 6-2. Românca s-a impus în ambele partide cu Ostapenko, cu 6-3, 6-3 în 2014, în Fed Cup, şi cu 6-3, 6-3, în 2018, în primul tur la Madrid.

La dublu feminin, Raluca Olaru şi ucraineanca Nadia Kicenok au trecut de cuplul Valentini Grammatikopoulou (Grecia)/Peangtarn Plipuech (Thailanda) cu 6-2, 6-3, după 68 de minute.

Iniţial, favoritele numărul 15 trebuiau să joace contra cuplului germano-francez Tamara Korpatsch/Harmony Tan, însă Tan s-a retras după victoria reuşită la simplu în faţa americancei Serena Williams.

Olaru şi Kicenok au fost net superioare la serviciu, adversarele nereuşind să îşi creeze nicio minge de break.

Olaru şi partenera sa şi-au asigurat un cec de 20.000 de lire, iar în turul secund vor înfrunta britanicele Olivia Nicholls şi Alicia Barnett.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Organizatorii Jocurilor Olimpice din 2026 au confirmat traseul oficial al torţei olimpice

Organizatorii Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 au dezvăluit, luni, traseul complet al torţei olimpice, care va trece...

Nagelsmann lasă deschisă poarta lotului Germaniei pentru CM 2026

Selecţionata de fotbal a Germaniei şi-a asigurat biletul la Cupa Mondială din 2026 şi aşteaptă acum tragerea la...

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...