Campioana Italiei va fi desemnată în urma unui meci de baraj, în caz de egalitate de puncte

Data:

Federaţia italiană de fotbal (FIGC) a anunţat, marţi, că titlul de campioană a Italiei la fotbal, în caz de egalitate de puncte între cele două echipe din fruntea clasamentului, se va decide printr-un meci de baraj începând din sezonul viitor, informează AFP, potrivit Agerpres.

Dacă acest meci decisiv se încheie la egalitate, atunci cele două echipe vor fi departajate la loviturile de la 11 metri.

Formula play-off-ului pentru titlu era deja instituită în Serie A, dar nu a fost aplicată decât o singură dată, în 1964. Bologna a câştigat atunci în faţa lui Inter Milano la Roma, cucerind al şaptelea său titlu şi ultimul de campioană.

Preşedintele FIGC, Gabriel Gravina, şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa ca titlul de campioană să fie atribuit printr-un sistem de play-off.

În sezonul trecut, AC Milan a cucerit titlul cu un avantaj de două puncte în faţa lui Inter Milano.

Dacă trei echipe se vor afla la egalitate de puncte la final, atunci un clasament general va fi stabilit pornind de la meciurile lor directe şi de la golaveraj, iar primele două se vor întâlni în acest „baraj scudetto”, a precizat federaţia.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

‘Sunt sută la sută sigur că nu pot deveni jucător profesionist’ de golf, spune Gareth Bale

Fostul mare fotbalist galez Gareth Bale a recunoscut că era "100% sigur" că nu poate deveni jucător profesionist...

Antrenorul Cristian Chivu spune că vrea să menţină echipa Inter Milano în top

Noul antrenor al echipei italiene de fotbal Inter Milano, românul Cristian Chivu, vrea să "menţină formaţia în top",...

Alexander Zverev îşi doreşte o colaborare, inclusiv part-time, cu Toni Nadal

Tenismanul german Alexander Zverev, numărul 3 mondial, speră că colaboreze cu Toni Nadal cel puţin ca antrenor part-time...

Granit Xhaka (Bayer Leverkusen), tot mai aproape de Sunderland

Mijlocaşul elveţian Granit Xhaka pare să revină în Premier League de la echipa germană de fotbal Bayer Leverkusen,...