Jerome Valcke face apel după ce a fost condamnat pentru luare de mită

Data:

Francezul Jerome Valcke, fost secretar general al FIFA, va face apel împotriva condamnării sale pentru luare de mită într-o afacere de drepturi TV, a anunţat echipa sa, citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Un tribunal elveţian l-a condamnat vineri pe Valcke la 11 luni de închisoare cu suspendare pentru „corupţie pasivă” şi „fals în înscrisuri”, precum şi la plata unei amenzi, însă l-a achitat pentru acuzaţia de „gestiune neloială agravată”.

„Domnul Valcke nu a prejudiciat FIFA şi, prin urmare, a fost confirmată în mod logic achitarea sa completă pentru acuzaţiile de gestionare defectuoasă. La fel de logic, sistemul justiţiei penale a respins acum pretenţiile civile ale FIFA”, au afirmat avocaţii săi într-un e-mail.

Anularea de către instanţa de apel a achitării lui Valcke de către o instanţă inferioară în 2020 pentru acuzaţii de corupţie este „o greşeală şi o fantezie”, au declarat avocaţii. Potrivit lor, contractele implicate sunt favorabile FIFA şi au fost aprobate la toate nivelurile forului fotbalistic mondial.

Avocaţii au spus că vor duce cazul la Curtea Supremă a Elveţiei, iar verdictul de vinovăţie nu este astfel definitiv.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...