Simona Halep nu se teme de un nou atac de panică

Data:

Jucătoarea română de tenis Simona Halep este sigură că va şti cum să gestioneze un atac de panică la Wimbledon, după ce a trecut recent printr-o astfel de experienţă, în timpul turneului de la Roland Garros, scrie DPA, potrivit Agerpres.

Fostul lider al clasamentului WTA se pregăteşte să revină în acţiune la All England Club, unde a câştigat trofeul în 2019, după ce a ratat ediţia de anul trecut, din cauza unei accidentări la gambă.

În condiţiile în care ediţia 2020 a fost anulată din cauza pandemiei, Simona Halep a fost nevoită să aştepte trei ani pentru a juca din nou pe iarba londoneză.

Luna trecută, românca a suferit un atac de panică pe teren în timpul meciului pierdut surprinzător în faţa chinezoaicei Qinwen Zheng la Roland Garros, despre care a vorbit în cursul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o duminică la Wimbledon.

„Sper să nu se mai întâmple, pentru că nu mi-a plăcut. A venit de nicăieri, pentru că mă aflam la conducerea meciului. Probabil doar presiunea turneului, faptul că m-am chinuit în ultimul an. Nu credeam că sunt suficient de puternică, probabil. Dar acum mă simt mai puternică şi simt că dacă se va întâmpla din nou, voi şti cum să mă descurc”, a spus Halep.

„Nu este niciodată uşor. A fost foarte greu de gestionat. Dar în ultima vreme toată lumea trece prin asta, cu întreaga situaţie din lume. Nu voi fi dură cu mine, pentru că am fost slabă în acel meci. O iau doar ca pe o experienţă şi ca pe o lecţie, aşa că data viitoare voi fi mai bine”, a adăuga românca.

Simona Halep are un debut dificil la actuala ediţie de la Wimbledon, urmând să o înfrunte marţi pe Karolina Muchova din Cehia, care a atins sferturile de finală la ultimele două ediţii ale turneului din capitala britanică, fără să fie cap de serie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

NBA – Oklahoma City Thunder, la a 14-a victorie a sezonului

Oklahoma City Thunder, campioana en titre a NBA, şi-a îmbunătăţi bilanţul la 14 victorii şi o singură înfrângere...

Carlos Alcaraz nu se va antrena marţi cu echipa de Cupa Davis a Spaniei

Tenismanul Carlos Alcaraz, liderul mondial, nu se va antrena marţi alături de restul jucătorilor din echipa de Cupa...

Trump ameninţă din nou oraşele democrate cu retragerea de pe lista gazdelor CM 2026

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a reiterat luni ameninţările de a retrage oraşele cu primari democraţi de pe...

PSG îi solicită în total 440 de milioane de euro fostului său jucător Kylian Mbappe

Clubul de fotbal Paris Saint-Germain i-a intentat patru procese fostului său jucător Kylian Mbappe, căruia îi solicită daune...