Robert Glinţă: „Sunt mândru de ceea ce am realizat, de modul în care am abordat competiţia”

Data:

Înotătorul român Robert Glinţă, clasat pe locul cinci la 50 m spate şi pe opt la 100 m spate, s-a declarat mulţumit de performanţa sa la Mondialele de la Budapesta, duminică seara, la Salonul Oficial al aeroportului Otopeni, într-un context în care nivelul la procedeul spate este mai ridicat ca niciodată, potrivit Agerpres.

”Sunt încă două finale acumulate pe cea mai înaltă scenă a lumii, la Campionatele Mondiale sau Jocurile Olimpice. Desigur, multă lume poate spune că se putea mai bine, se putea mai rău, dar ce s-a întâmplat, de acolo pornim. În calea spre a deveni un campion desăvârşit trebuie să ştii să şi pierzi întotdeauna, port aceste rezultate cum s-ar spune cu mândrie direct pe pieptul meu. Sunt mândru de ceea ce am realizat, de modul în care am abordat competiţia. Nivelul la care s-a ajuns să se înoate la procedeul spate la nivel internaţional este mai sus ca niciodată. Şi proba de 100 m spate s-a încheiat cu record mondial, şi campionul olimpic de la Jocurile Olimpice ar fi fost în afara podiumului. Aşa că numai aflându-mă printre aceşti giganţi ai nataţiei mondiale pentru mine este un mare privilegiu. Îi apreciez pe toţi, îi iubesc pentru ceea ce sunt, pentru ceea ce fac, pentru că întotdeauna competiţia naşte performanţă, pentru că prin faptul că ei au ridicat nivelul atât de sus, eu nu vreau să mă las mai prejos şi vreau să demonstrez chiar dacă nu am 50 la picior sau peste doi metri în anvergura braţelor, reuşesc să le ţin piept pretendenţilor la titlul de campioni olimpici sau campioni mondiali, sau să fac tot ce îmi stă în putere să fac acest lucru”, a spus Glinţă, campion european în 2020 la 100 m spate şi medaliat cu bronz mondial în bazin scurt în 2021 în aceeaşi probă.

Despre descalificarea americanului Justin Ress, câştigătorul probei de 100 m spate, care apoi a fost repus în drepturi, Glinţă a spus: ”Nu m-am supărat deloc, nu am simţit emoţii negative la adresa americanului, ba chiar m-am simţit un pic trist pentru el, pentru că ştiam potenţialul lui, cât de bun este şi nu este ca şi cum ar fi făcut o infracţiune gravă, a furat startul sau a depăşit linia de 15 m, Aşa că m-am bucurat oricum pentru american, pentru mine nu a schimbat mare lucru, acest fapt, locul cinci sau locul patru. Pentru mine sentimentul mai presus de orice este de mândrie că am acest privilegiu să mă aflu din nou printre cei mai buni din lume”.

Glinţă a salutat susţinerea primită de la fanii români şi a recunoscut că nu s-ar fi bucurat de acest suport fără rezultatele excepţionale ale lui David Popovici: ”Sunteţi foarte mulţi aici, lucru pentru care sunt extrem de recunoscător şi eu, vă mulţumesc pentru toată susţinerea. Eu am o oarecare istorie de participare la campionatele internaţionale şi cu siguranţă niciodată nu ne-am confruntat cu o masă de oameni atât de mare care ne susţine şi cu siguranţă acest campionat s-a simţit cu totul altfel. Niciodată nu m-am simţit atât de special şi nu am avut această împingere de la spate, mulţumită vouă, tuturor românilor care ne-aţi susţinut, să fac tot ce îmi stă în putere să obţin cel mai bun rezultat de care sunt capabil şi sigur asta este în mare măsură datorită lui David şi întregii echipei a lui. Fără aceste rezultate colosale nici eu nu m-aş fi bucurat de această susţinere, aşa că îţi mulţumesc ţie, că sunt contemporan cu tine, David, şi vă mulţumesc şi eu din suflet”.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Fotbal: CSA Steaua anunţă că palmaresul din perioada 1947-1998 îi aparţine

Clubul Sportiv al Armatei Steaua a anunţat că palmaresul echipei de fotbal Steaua din perioada 1947-1998, pe care...

Elisabeta Lipă: Generaţia de Aur trebuie să fie un model pentru actuala echipă naţională

Generaţia de Aur a fotbalului românesc ar trebui să fie un exemplu pentru actuala echipă naţională, a declarat,...

Fotbal: Victorie pentru FC Botoşani în prima manşă a barajului pentru Superligă

FC Botoşani a obţinut o victorie dramatică, 1-0 (0-0) cu CS Mioveni, vineri seara, pe teren propriu, în...

Baschet masculin: CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională

CSO Voluntari a câştigat medaliile de bronz în Liga Naţională de baschet masculin, după ce a învins-o pe...