Rugby: România a anuţat lotul pentru partida cu Olanda

Data:

Staff-ul tehnic al naţionalei României a anunţat un lot de 32 de jucători pentru ultimul său meci din Rugby Europe Championship 2022, importantul test cu Olanda, programat pe 19 martie, la Amsterdam, informează Agerpres.

”Stejarii” nu ştiu dacă vor putea conta pe Marius Simionescu, accidentat în meciul cu Georgia de sâmbătă, dar pentru care se fac eforturi pentru a fi recuperat. A fost convocat, în premieră, pilierul moldovean Victor Leon, coleg de echipă cu Mihai Macovei la Colomiers.

Andre Gorin, Ionel Melinte, Nicolas Onuţu şi Mihai Macovei au primit câteva zile libere, din motive personale, urmând a se alătura lotului zilele următoare.

Partida, care va avea loc la Amsterdam, de la ora 14:00, pe terenul din cadrul National Rugby Center, face parte din campania de calificare la Cupa Mondială din Franţa.

România, care ocupă locul al patrulea în clasamentul general al preliminariilor, cu 23 de puncte, are nevoie de victorie pentru a depăşi Portugalia (26 puncte), aflată pe locul al treilea. Georgia şi Spania, aflate pe primele două locuri, s-au calificat direct la CM 2023.

Poziţia a treia asigură intrarea în recalificări, programate pentru luna noiembrie. Reprezentantele Europei, Africii, Americilor şi zonei Asia/Pacific se vor înfrunta într-un patrulater, după sistemul fiecare cu fiecare, iar câştigătoarea va obţine ultimul bilet pentru CM 2023.

România a învins Olanda în REC 2021 cu 56-15, iar batavii au în aceşti doi ani doar cele patru puncte primite prin victoria la ”masa verde” cu Rusia.

Lotul României pentru meciul cu Olanda:
Pilieri: Alexandru Gordaş (CS Dinamo), Vasile Bălan (CSA Steaua), Costel Burţilă (RCHCC), Dorin Tică (CS Dinamo), Victor Leon (Colomiers);

Taloneri: Florin Bărdaşu (CSA Steaua), Tudor Butnariu (CSA Steaua), Ovidiu Cojocaru (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Linia a II-a: Andrei Toader (CS Dinamo), Marius Iftimiciuc (Perigueux), Adrian Moţoc (Stade Aurillac), Florian Roşu (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Linia a III-a: Vlad Neculau (SCM Timişoara), Dragoş Ser (CSA Steaua), Kamil Sobota (CSA Steaua), Andre Gorin (RCHCC), Cristi Boboc (CSA Steaua), Mihai Macovei (Colomiers);

Mijlocaşi la grămadă: Gabriel Rupanu (SCM Timişoara), Florin Surugiu (CSA Steaua), Alexandru Ţiglă (CSM Ştiinţa Baia Mare);

Mijlocaş la deschidere: Daniel Plai (CSA Steaua);

Aripi/Fundaşi: Ionuţ Dumitru (CSA Steaua), Marius Simionescu (CS Dinamo), Paul Popoaia (CSM Ştiinţa Baia Mare), Sioeli Lama (CSA Steaua), Mihai Lămboiu (CSM Ştiinţa Baia Mare), Ionel Melinte (RCHCC);

Centri: Hinckley Vaovasa (CSA Steaua), Alexandru Bucur (CSM Ştiinţa Baia Mare), Vlăduţ Popa (CSA Steaua), Nicolas Onuţu (CS Vienne);

Staff: Andrew Robinson – antrenor principal, Stephen Scott – antrenor înaintare, Sosene Anesi – antrenor treisferturi.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Principele Radu: Aţi dovedit că Federaţia de Tir cu Arcul are prezent, dar mai ales viitor

Alteţa Sa Regală Principele Radu i-a primit luni, la Palatul Elisabeta, pe reprezentanţii Federaţiei Române de Tir cu...

Fotbal: Selecţionerul Kosovo, Franco Foda, afirmă că ”respectul este mai important decât rezultatul” de la Bucureşti

Selecţionerul echipei Kosovo, germanul Franco Foda, a declarat că o posibilă decizie a UEFA împotriva formaţiei sale, după...

Fotbal: Uruguayanul Bentancur (Tottenham), suspendat şapte meciuri după o remarcă rasistă la adresa coechipierului Son

Mijlocaşul uruguayan Rodrigo Bentancur, coleg cu românul Radu Drăguşin la Tottenham Hotspur, has a fost suspendat pentru şapte...

Fotbal: Antrenorul Loew ar reveni în activitate dacă ar primi o ofertă ”incitantă” din partea unei naţionale

Fostul selecţioner al naţionalei de fotbal a Germaniei, Joachim Loew, a declarat că s-ar întoarce la antrenorat dacă...