Echipa feminină de spadă a României a ocupat locul 11 la Europenele de scrimă

Data:

Echipa feminină de spadă a României, alcătuită din Bianca Benea, Cristina Constantinescu, Alexandra Predescu şi Greta Vereş, a ocupat, marţi, locul 11 la Campionatele Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), care se desfăşoară între 17 şi 22 iunie, potrivit Agerpres.

Pe tabloul principal de 32 la spadă feminin, România a avut primul tur liber şi a înfruntat apoi Ucraina, în optimi, de care a fost învinsă cu 45-37.

În turneul pentru locurile 9-16, România a învins Austria (45-30), dar apoi a cedat în faţa Spaniei (34-45). În meci pentru locurile 11-12, România a învins Cehia cu 45-39.

Finala concursului pe echipe la spadă feminin are loc marţi seara între Franţa şi Italia.

România a cucerit ultima medalie europeană la echipe, un bronz, la concursul de spadă feminin, cu prilejul Europenelor din 2017 de la Tbilisi.

În ultima zi a competiţiei, miercuri, România participă în concursul pe echipe la sabie feminin.

România participă cu 16 sportivi, 12 fete şi 4 băieţi, la ediţia 2022 a Campionatelor Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), prevăzută între 17 şi 22 iunie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...