Sabina Martiş s-a clasat pe locul 31 în proba individuală de sabie la Europenele de scrimă

Data:

Sportiva română Sabina Martiş s-a clasat pe locul 31 în proba individuală de sabie feminin, disputată duminică în cadrul Campionatelor Europene de scrimă din Antalya (Turcia), potrivit Agerpres.

Sabina Martiş (CSA Steaua) a învins-o în primul tur al tabloului principal de 64 pe Iulia Bakastova (Ucraina) cu 15-13, dar a fost depăşită apoi cu 15-8 de azera Anna Bashta, vicecampioană europeană în 2017 şi a ocupat locul 31 în clasamentul probei.

Tania Luţea (CSA Steaua) s-a oprit în turul I, fiind întrecută de bulgăroaica Olga Hramova (12-15), la fel ca Ilinca Pantiş (CS Riposta), care a fost eliminată cu 15-14 de turcoaica Deniz Selin Unludag. Pantiş şi Luţea au ocupat locurile 42 respectiv 44 în clasamentul probei.

Maria Matei (CS Dinamo), cu o singură victorie în grupe, s-a clasat a 48-a.

Tot duminică, s-a desfăşurat concursul individual la spadă masculin, probă în care România nu a avut reprezentanţi.

Luni 20 iunie sunt programate concursurile pe echipe la floretă feminin şi sabie masculin, probe în care avem reprezentanţi.

România participă cu 16 sportivi, 12 fete şi 4 băieţi, la ediţia 2022 a Campionatelor Europene de scrimă de la Antalya (Turcia), prevăzută între 17 şi 22 iunie.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...