Emma Răducanu nu va fi prezentă la turneul de la Eastbourne

Data:

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu nu va participa, după toate probabilităţile, la turneul WTA de la Eastbourne (Anglia), conform agenţiei de presă PA, însă mai are la dispoziţie până vineri la ora 16:00 pentru a lua o decizie în privinţa prezenţei sale la competiţia respectivă, informează DPA, potrivit Agerpres.

Campioana en titre de la US Open şi-a văzut perturbate pregătirile pentru turneul de Mare Şlem de la Wimbledon în ultima săptămână, după o accidentare suferită la Nottingham, unde a fost nevoită să se retragă din meciul cu elveţianca Viktorija Golubic.

Răducanu a disputat doar şapte ghemuri înainte de a fi forţată să abandoneze în partida cu Golubic, ceea ce a generat speculaţii referitoare la posibila sa participare la evenimentul de la Devonshire Park, pentru a se acomoda cât mai bine cu iarba înaintea startului turneului de la Wimbledon.

Cu toate acestea, Răducanu nu a solicitat încă un wild card pentru a putea evolua la Eastbourne, turneu care va debuta pe 20 iunie şi ar putea merge la All England Club fără prea multă pregătire pe iarbă.

Emma Răducanu, care ocupă în prezent numărul 11 mondial, a traversat o perioadă mai dificilă pe plan sportiv după incredibilul său succes de la US Open 2021. Ea a schimbat de mai multe ori antrenorul pe parcursul ultimului an, fiind eliminată în turul secund la recentul turneu de la Roland Garros.

Jucătoarea britanică a devenit celebră în întreaga lume în septembrie anul trecut, când a reuşit să câştige turneul de Mare Şlem de la Flushing Meadows venind din calificări. Ea este prima reprezentantă a Marii Britanii care a cucerit un trofeul de Grand Slam, după Virginia Wade, în 1977.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Wirtz va avea succes la Liverpool

Atacantul Thomas Muller, veteranul care se desparte de Bayern Munchen, a opinat că Florian Wirtz va avea succes...

Kvitova şi-a luat adio în lacrimi de la Wimbledon

Jucătoarea cehă Petra Kvitova şi-a luat un adio emoţionant de la Wimbledon, turneu de Grand Slam pe care...

Liverpool a refuzat să negocieze cu Bayern Munchen pentru columbianul Luis Diaz

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, a fost abordată de conducerea lui Bayern Munchen în vederea unui...

Elisabeta Lipă – Mihai Leu nu a fost doar un mare sportiv, ci un simbol al perseverenţei în înfruntarea greutăţilor

Multipla medaliată olimpică la canotaj Elisabeta Lipă a declarat că fostul campion mondial la box Mihai Leu, decedat...