Girondins Bordeaux a fost retrogradată în liga a treia franceză, din cauza dificultăţilor financiare

Data:

Echipa Girondins Bordeaux, care are în palmares şase titluri de campioană a Franţei, a fost retrogradată în liga a treia din cauza dificultăţilor financiare cu care se confruntă, a anunţat Liga franceză de fotbal (LFP), citată de Reuters, potrivit Agerpres.

Bordeaux, care a retrogradat sportiv în eşalonul secund al fotbalului francez la finalul sezonului recent încheiat, după ce s-a clasat pe ultimul loc în Ligue 1, are datorii de aproximativ 40 de milioane de euro, conform presei din Hexagon.

Gruparea din sud-vestul Franţei nu a fost capabilă să demonstreze Direcţiei Naţionale de Control şi Gestiune (DNCG), „controlorul financiar” al fotbalului francez, că ar putea să-şi îndeplinească obligaţiile financiare în sezonul următor.

„Girondins de Bordeaux va contesta decizia DNCG de retrogradare a clubului în National 1 (liga a treia). Clubul rămâne încrezător în capacitatea de demonstra un proiect solid pentru sezonul 2022-2023, iar apelul va acorda timpul necesar finalizării noilor soluţii, pentru a asigura statutul în Ligue 2”, se precizează într-un comunicat al clubului.

Bordeaux, care a câştigat şi patru Cupe ale Franţei, a cucerit ultimul său titlu în Ligue 1 în sezonul 2008-2009.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Debut dificil pentru Coco Gauff la US Open

Jucătoarea americană de tenis Coco Gauff, campioană în 2023, a avut nevoie de aproape trei ore de joc...

Sorana Cîrstea, calificată în turul al doilea la US Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de...

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al doilea la US Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat în runda a doua a turneului US Open, ultimul de...

Poloneza Iga Swiatek, în turul doi la US Open

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek (2 WTA, favorită nr. 2) s-a calificat marţi seara în turul al...