România a fost învinsă fără drept de apel de Muntenegru în Liga Naţiunilor

Data:

Naţionala de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de selecţionata Muntenegrului cu scorul de 3-0 (1-0), marţi seara, pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Capitală, într-un meci din Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor la fotbal, potrivit Agerpres.

România a suferit una dintre cele mai ruşinoase înfrângere pe teren propriu, golurile oaspeţilor fiind reuşite de Stefan Mugosa (42, 56, 63), jucător în Coreea de Sud, la Incheon United.

În meciul tur, Muntenegru s-a impus cu 2-0, pe 4 iunie, la Podgorica, prin golurile marcate de Stefan Mugosa (66), Marko Vukcevic (87).

Tricolorii, după o evoluţie promiţătoare cu Finlanda (victorie cu 1-0), au fost ridiculizaţi de o echipă mediocră din punct de vedere valoric, dar disciplinată, cu o bună organizare a jocului, determinată şi dispusă la efort.

România nu a reuşit să străpungă defensiva muntenegreană, acţiunile noastre ofensive oprindu-se aproape invariabil la circa 20 de metri de poarta oaspeţilor.

După o primă parte destul de bună a jocului pentru echipa antrenată de Edward Iordănescu, fără ocazii, dar cu posesie, Muntenegru a ieşit mai mult la joc şi prima oportunitate a venit în min. 25, când şutul lui Savicevic s-a dus peste poartă.

Oaspeţii au fost aproape de gol în min. 30, la o eroare a lui Marius Marin, dar Chiricheş l-a blocat pe Vesovic. Ameninţarea a crescut la poarta lui Niţă, iar Krstovic a reluat periculos cu capul (31), în urma unui corner.

Muntenegru a deschis scorul în min. 42, după un corner executat de Jankovic, la care Mugosa a profitat de imobilitatea lui Niţă, s-a înălţat şi a trimis mingea cu capul în plasă.

România a avut şansa egalării la scurt timp (45+1), când Răzvan Marin a şutat din interiorul careului, dar Mijatovic a respins în bară, iar apoi a prins şi mingea trimisă cu capul de debutantul Ştefănescu.

În partea secundă, defensiva echipei României a fost surprinsă avansată, iar Mugosa a sancţionat dezorganizarea cu o nouă lovitură de cap (56), de lângă Chiricheş, la centrarea perfectă a lui Jankovic.

În min. 61, Puşcaş a reuşit să înscrie, însă golul a fost anulat pentru un ofsaid la limită.

Mugosa a realizat hat-trick-ul în min. 63, cu un şut din marginea careului, profitând de faptul că rămăsese nesupravegheat.

România a fost aproape de a-şi înscrie un autogol (77), dar Niţă a apărat devierea lui Chiricheş la centrare a lui Krstovic.

Cei peste 10.000 de spectatori au scandat în mai multe rânduri demisia în ultima jumătate de oră a meciului.

România, care ocupă utimul loc în grupă, are în mandatul lui Edward Iordănescu o victorie (1-0 cu Finlanda), un egal (2-2 cu Israelul, amical) şi patru înfrângeri (0-1 cu Grecia, în meci amical; 0-2 cu Muntenegru, 0-1 cu Bosnia, 0-3 cu Muntenegru).

Sursa: Agerpes

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Carlos Alcaraz, indisponibil pentru Cupa Davis

Liderul mondial Carlos Alcaraz, accidentat la piciorul drept, a declarat forfait, marţi, pentru faza finală a competiţiei masculine...

Laporta, încrezător că meciul Barca – Eintracht din Liga Campionilor se va juca pe Camp Nou

Preşedintele clubului FC Barcelona, Joan Laporta, a explicat marţi că gruparea sa lucrează la izolarea zonei de pe...

LeBron James a revenit la antrenamentele echipei LA Lakers

LeBron James, superstarul echipei Los Angeles Lakers şi al ligii profesioniste nord-americane de baschet (NBA), a revenit luni...

F1: Pilotul Oscar Piastri a primit cea mai înaltă distincţie sportivă din Australia

Pilotul de Formula 1 Oscar Piastri (McLaren) a primit cea mai înaltă distincţie individuală din sportul australian, The...