IFAB a anunţat că regula cu cinci schimbări de echipă pe meci a fost validată definitiv

Data:

Regula de cinci schimbări într-o echipă pe meci, în loc de trei, introdusă în contextul pandemiei de Covid-19, a fost validată definitiv luni, la Doha, de către IFAB (International Football Association Board), garantul regulilor jocului de fotbal, a anunţat preşedintele FIFA, Gianni Infantino, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Anul trecut, IFAB „recomanda” ca fiecare competiţie să poată opta fără limită de timp pentru o trecere la cinci înlocuiri în loc de trei.

În octombrie, Comitetul consultativ tehnic al IFAB (FAP-TAP) „a recomandat ca fiecare competiţie să poată decide creşterea numărului de înlocuiri în funcţie de nevoile sale”.

Iniţial, acest amendament la „legea 3” a fotbalului, care prevedea un maximum de trei înlocuiri pe meci, a fost decis în mai 2020 de IFAB şi era valabil până la finele lui 2021 pentru competiţiile de cluburi şi până la 31 iulie 2022 pentru meciurile internaţionale. Ulterior, IFAB a ales să prelungească cu câteva luni măsura, până la 31 decembrie 2022, după o „analiză globală de impact actual a Covid-19 asupra fotbalului”.

În altă ordine de idei, Infantino a indicat luni că evaluarea detecţiei semiautomate a ofsaidului, pe care FIFA intenţionează să o folosească în timpul Cupei Mondiale din Qatar (21 noiembrie – 18 decembrie), ‘continuă’ şi că ‘până acum este foarte satisfăcătoare’. FIFA vrea să ia cât mai repede o decizie pentru CM 2022. Tehnologia specială privind ofsaidul a fost testată la Cupa Ţărilor Arabe şi la Cupa Mondială a Cluburilor din februarie folosind mai multe camere video speciale care determină cu exactitate poziţia jucătorilor pe teren. Apoi, imaginea este analizată de un arbitru VAR care poate lua o decizie mult mai profund cântărită pe care o comunică ulterior „centralului” partidei.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Radu Drăguşin – Vrem să arătăm că România merită să fie la Mondial

Fotbalistul Radu Drăguşin a declarat, joi, după tragerea la sorţi care a stabilit Turcia ca adversar în semifinalele...

Mircea Lucescu – Vă asigur că vom lupta pentru calificare; în Turcia se poate întâmpla orice

Selecţionerul Mircea Lucescu consideră că Turcia, adversara României în semifinalele barajul de calificare pentru Cupa Mondială de fotbal...

Portarul Courtois nu a ajuns încă la reconcilierea perfectă cu naţionala Belgiei

Relaţia portarului Thibaut Courtois (Real Madrid) cu echipa naţională de fotbal a Belgiei rămâne tensionată, după ce a...

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon, printre excepţiile de la lege privind revânzarea biletelor în Marea Britanie

Fotbalul şi turneul de tenis de la Wimbledon au excepţii incluse în legislaţia prin care guvernul britanic intenţionează...