Simone Tempestini şi Norbert Maior iau startul în a patra etapă din Campionatul European de Raliuri

Data:

Echipajele româneşti Simone Tempestini/Sergiu Itu şi Norbert Maior/Francesca Maior iau startul, vineri seara, în a patra etapă din Campionatul European de Raliuri (FIA ERC), care are loc în Polonia, pe macadam, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Pe locul 5 în clasamentul general după primele trei runde, Tempestini are nevoie de o clasare în top 5 pentru a urca pe podiumul competiţiei continentale la mijlocul sezonului. Clujeanul este considerat unul dintre favoriţii rundei din Polonia, traseul pe macadam fiind preferatul său din calendarul actual.

Tempestini şi Itu au făcut deja primele teste în această săptămână, declarându-se mulţumiţi de setările maşinii de concurs, o Skoda Fabia Rally2, iar vineri după amiază e programată cursa de calificare pentru a stabili ordinea de start, iar seara va fi prima probă, super speciala de pe Mikolajki Arena.

Al doilea echipaj tricolor, format din juniorii Norbert Maior şi Francesca Maior, va concura pe un model Peugeot 208 Rally4 în cadrul clasei ERC4. Anul trecut, tot în Polonia, cei doi fraţi au fost pe podium la juniori şi pe 4 la clasă.

Peste 80 de echipaje de pe întreg continentul sunt înscrise la Raliul Poloniei, care reprezintă etapa a patra din Campionatul European de Raliuri.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Rusul Daniil Medvedev, calificat în semifinale la Shanghai (ATP)

Tenismanul rus Daniil Medvedev s-a calificat miercuri în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Shanghai (China), dotat...

Dani Olmo, indisponibil pentru meciurile Spaniei cu Georgia şi Bulgaria

Echipa naţională de fotbal a Spaniei, deja lipsită de jumătate din titularii săi pentru cele două meciuri de...

Formula E a avut în sezonul 2024/2025 o audienţă de 561 de milioane de telespectatori

Formula E, rezervată monoposturilor 100% electrice, şi-a încheiat cel de-al 11-lea sezon (2024/2025) cu cifre record: o audienţă...

Sabalenka şi Gauff, calificate în semifinale la Wuhan (WTA)

Jucătoarea de tenis Arina Sabalenka (Belarus), favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA 1.000 de la...