Olanda testează tehnologia inteligentă contra rasismului pe stadioane

Data:

O serie de proiecte pilot care testează utilizarea tehnologiei inteligente împotriva discriminării şi rasismului pe stadion au fost lansate în rândul a trei cluburi olandeze din prima divizie de fotbal, a anunţat Federaţia olandeză de specialitate (KNVB), citată de AFP, potrivit Agerpres.

Trei proiecte sunt în curs pe stadioanele echipelor Feyenoord (Rotterdam), PSV (Eindhoven) şi PEC (Zwolle), iar un al patrulea ar putea fi lansat anul acesta, a anunţat KNVB într-un comunicat dat publicităţii.

Până în prezent, „imaginile video disponibile în combinaţie cu înregistrările sonore au eşuat deseori ca probe de discriminare”, a constatat federaţia olandeză.

„După un an, ar trebui să fie clar dacă şi în ce mod această tehnologie inteligentă susţine identificarea rasismului şi discriminării şi/sau contribuie la identificarea persoanelor implicate”, a adăugat KNVB.

PSV testează, de exemplu, utilizarea de camere sonore pe stadion pentru a măsura şi localiza angajamentul şi entuziasmul suporterilor, care ar putea, cu ajutorul inteligenţei artificiale, să detecteze simultan un sunet „anormal”, precum un comentariu rasist, ce ar putea fi ascultat în direct.

La PEC Zwolle, în estul ţării, vizitatorii ar putea să meargă la meciuri cu biletele pe telefonul mobil, accesibile printr-o aplicaţie mobilă care poate oferi suporterilor informaţii în timp real privind condiţiile de securitate din jurul stadionului.

„Alte tehnici, în special inteligenţa artificială şi înregistrarea automată, vor fi utilizate pentru îmbunătăţirea securităţii sociale pe stadion”, a adăugat Federaţia olandeză.

Proiectele pilot sunt cofinanţate de Ministerul Sănătăţii şi Sporturilor, care a alocat peste un milion de euro.

Acestea fac parte dintr-un plan numit „fotbalul nostru aparţine tuturor”, instituit după atitudinea rasistă de la finele lui 2019 a suporterilor lui FC Den Bosch împotriva fostului jucător al echipei Excelsior, Ahmad Mendes Moreira, care a fugit de pe teren plângând.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...