Turul Franţei din 2024 nu se va încheia la Paris, pentru prima oară în istoria sa

Data:

Cea de-a 111-a ediţie a Turului ciclist al Franţei, care va avea loc în 2024, va porni în premieră din Italia şi tot pentru prima oară în istoria sa nu se va încheia la Paris, pe celebrul bulevard Champs-Elysees, ci pe Coasta de Azur, la Nisa, anunţă cotidianul sportiv italian Gazzetta dello Sport, potrivit Agerpres.

Startul se va da la Florenţa, în Piaţa Michelangelo, pe 29 iunie 2024, iar primele trei etape vor avea loc pe teritoriul Italiei, înainte ca plutonul să se deplaseze către Franţa, în etapa a patra.

Cursa din Hexagon se va încheia la Nisa, pe 21 iulie, cu numai cinci zile înaintea startului Jocurilor Olimpice de vară din 2024, care vor fi găzduite de capitala Franţei între 26 iulie şi 1 august.

Acesta este, de altfel, şi motivul pentru care Tour de France 2024 nu va avea etapa finală la Paris, autorităţile franceze nedorind ca pregătirile pentru ceremonia de deschidere a JO 2024 să fie perturbate de cursa ciclistă.

Informaţia nu a fost confirmată deocamdată de către organizatorii Turului Franţei.

Ediţia din acest an a cursei franceze va debuta pe 1 iulie, la Copenhaga, în Danemarca, în timp ce marele start din 2023 se va da în Ţara Bascilor (Spania).

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Novak Djokovic şi Boris Becker vor participa la un omagiu adus lui Nikola Pilic

Sârbul Novak Djokovic, germanul Boris Becker şi croatul Ivan Ljubicic vor participa miercuri, la Bologna, locul de desfăşurare...

Romelu Lukaku (Napoli) se apropie de revenirea pe gazon

Romelu Lukaku, atacantul echipei Napoli, ar putea reveni pe terenurile din Serie A peste aproximativ zece zile, după...

Paul Pogba ar putea debuta la Monaco în meciul de la Rennes, de sâmbătă

Fotbalistul francez Paul Pogba este aşteptat să revină pe teren în tricoul echipei AS Monaco, sâmbătă, în meciul...

Beşiktaş Istanbul a făcut o ofertă oficială pentru portarul Marc-Andre ter Stegen (presă)

FC Barcelona a primit o primă ofertă oficială de transfer pentru portarul german Marc-Andre ter Stegen, care s-ar...