Edward Iordănescu: „Responsabilitatea e a mea, dar e clar că meritam cel puţin un punct cu Bosnia”

Data:

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Edward Iordănescu, a declarat că îşi asumă în totalitate responsabilitatea eşecului cu Bosnia-Herţegovina, scor 1-0, dar a subliniat că ţinând cont de ocazii prima reprezentativă ar fi meritat cel puţin un rezultat de egalitate, potrivit Agerpres.

„Le-am spus băieţilor acum la final că atât timp cât atitudinea este corectă, când muncim şi când dăm tot ce avem mai bun pe teren pentru tricou şi naţională atunci eu sunt pregătit să-mi asum total responsabilitatea. Aşa că responsabilitatea rezultatului de azi este a mea. Echipa a răspuns bine, incomparabil cu ce am văzut cu Muntenegru. Am avut altă atitudine şi determinare, am fost mult mai combativi, am fost mai disponibili la efort. Am avut de asemenea momente bune şi momente foarte bune. Să fim sinceri, din punctul meu de vedere, clar că meritam cel puţin un punct cu Bosnia. Am avut trei ocazii imense, am avut primii ocaziile, puteam să deschidem scorul şi vorbeam altfel acum. Am avut ghinion şi poate puţină lipsă de inspiraţie în faţa porţii. Dacă marcam, căpătam şi mai mult curaj. Însă a venit acel gol, am gestionat greşit acel moment, nu am blocat mingea în careu…. Din păcate, plecăm de aici fără puncte, însă eu am încredere totală în acest grup. În Muntenegru nu meritam absolut nimic, dar azi meritam mai mult. Deci e clar că e şi neşansă. Dar sunt sigur că lucrurile se pot întoarce şi în favoarea noastră şi se pot întoarce rapid”, a spus selecţionerul la postul Antena 1.

Introdus pe teren în minutul 74 al partidei de la Zenica, Denis Alibec s-a accidentat destul de grav şi probabil va rata următoarele meciuri ale primei reprezentative. „Denis Alibec a intrat şi probabil are ruptură. E suspect de ruptură, de aceea am şi jucat în zece oameni pe final de joc. Cinste lui că a alergat şi într-un picior, a făcut tot ce a putut”, a explicat Iordănescu.

„Urmează două meciuri acasă şi trebuie să scoatem maximum de puncte şi atunci o să începem să vedem altfel toate lucrurile. Ne ajuta cel puţin un punct în această seară, dacă nu trei… pentru că aveam nevoie de moral. Dar eu sunt optimist. Eu le-am spus jucătorilor că atât timp cât sunt aici o să dau tot ce pot şi o să cred în ei necondiţionat, doar să văd atitudine şi spirit, lucruri pe care le-am văzut în seara asta”, a adăugat Edward Iordănescu.

Echipa naţională de fotbal a României a fost învinsă de Bosnia-Herţegovina, cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara, pe Stadionul Bilino polje din Zenica, în Grupa a 3-a a Ligii B din Liga Naţiunilor.

„Tricolorii” au pierdut al doilea meci consecutiv în competiţie, după 0-2 cu Muntenegru. De asemenea, selecţionerul Edward Iordănescu rămâne fără victorie în mandatul său la echipa naţională, obţinând în cele patru meciuri de la instalare doar un egal şi trei eşecuri.

Prima reprezentativă va disputa următoarele două meciuri din Liga Naţiunilor pe Stadionul Rapid-Giuleşti din Bucureşti, cu Finlanda pe 11 iunie şi cu Muntenegru pe 14 iunie.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Agresorul lui van der Poel recunoaşte că a acţionat prosteşte

Bărbatul care a aruncat un bidon în faţa ciclistului olandez Matthieu van der Poel, spre finalul cursei clasice...

NBA – Antrenorul lui Dallas Mavericks nu are ‘niciun regret’ după transferul lui Doncic

Antrenorul echipei Dallas Mavericks, Nico Harrison, calomniat de propriul său public, a dat asigurări că nu are "niciun...

Decesul lui Maradona ‘putea fi evitat’, a acuzat una din fiicele sale la proces

Decesul lui Diego Maradona "ar fi putut fi evitat" dacă echipa medicală din jurul său şi-ar fi făcut...

Construcţia circuitului de Formula 1 de la Madrid va demara în perioada următoare

Compania Ifema Madrid şi consorţiul format din compania spaniolă de construcţii Acciona şi compania franceză Eiffage Construccion au...