Cătălina Ponor a intrat în International Gymnastics Hall of Fame

Data:

Fosta gimnastă Cătălina Ponor a devenit cel de-al 12 reprezentant al României care a fost inclus în International Gymnastics Hall of Fame, în cadrul unei ceremonii care a avut loc în Oklahoma City, a anunţat, luni, Federaţia Română de Gimnastică, potrivit Agerpres.

„Cătălina Ponor, de la performanţă la legendă! La Petroleum Club din Oklahoma City, cu prilejul celei de-a 25-a ceremonii anuale a International Gymnastics Hall of Fame (IGHOF), Cătălina a intrat în galeria celor care au contribuit la dezvoltarea gimnasticii alături de Tatiana Guţu (Ucraina), Fabian Hambuechen (Germania) şi Chelsie Memmel (SUA)”, a transmis FRG.

La această ediţie au mai fost oferite Ordinul Internaţional de Merit IGHOF 2022 familiilor lui George Nissen (SUA, postum), fondatorul companiei Nissen Gymnastics Equipment Company şi a istoricului de gimnastică Rome Milan (SUA, postum).

Tripla campioană olimpică de la Atena în 2004 este cel de-al 12-lea reprezentant al gimnasticii româneşti inclus în International Gymnastics Hall of Fame, înaintea sa fiind primiţi în galeria legendelor gimnasticii Nadia Comăneci (1993), Bela Karolyi (1997), Ecaterina Szabo (2000), Teodora Ungureanu (2001), Daniela Silivaş (2002), Simona Amânar (2007), Octavian Bellu (2009), Lavinia Miloşovici (2011), Gina Gogean (2013), Aurelia Dobre (2016) şi Andreea Răducan (2018).

La ceremonia de la Oklahoma, la care Cătălina nu a participat, printre invitaţii de onoare s-au numărat Daniela Silivaş şi Nadia Comăneci.

Ponor a obţinut cinci medalii la Jocurile Olimpice, dintre care trei de aur în 2004, la Atena, la bârnă, sol şi cu echipa, palmaresul său cuprinzând şi cinci medalii la Mondiale, precum şi opt la Europene.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...