Gerard Pique şi Shakira şi-au anunţat despărţirea

Data:

Internaţionalul spaniol Gerard Pique, fundaşul echipei de fotbal FC Barcelona, şi vedeta columbiană Shakira şi-au anunţat despărţirea sâmbătă, printr-un comunicat comun, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Confirmăm cu regret că ne despărţim. Pentru binele copiilor noştri, care sunt cea mai mare prioritate a noastră, cerem respectarea vieţii noastre private”, a precizat cuplul într-un comunicat transmis de avocaţii cântăreţei.

Star internaţional cu peste 60 de milioane de discuri vândute, Shakira (45 de ani) locuieşte în prezent la periferia Barcelonei, împreună cu Pique (35 de ani) şi cei doi copii ai lor, Milan (9 ani) şi Shasha (7 ani).

Cântăreaţa sud-americană şi-a început relaţia cu celebrul fundaş al Barcelonei cu puţin timp înainte ca naţionala Spaniei să câştige primul titlu de campioană mondială din istoria sa, în 2010, în Africa de Sud.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Wirtz va avea succes la Liverpool

Atacantul Thomas Muller, veteranul care se desparte de Bayern Munchen, a opinat că Florian Wirtz va avea succes...

Kvitova şi-a luat adio în lacrimi de la Wimbledon

Jucătoarea cehă Petra Kvitova şi-a luat un adio emoţionant de la Wimbledon, turneu de Grand Slam pe care...

Liverpool a refuzat să negocieze cu Bayern Munchen pentru columbianul Luis Diaz

FC Liverpool, campioana en titre a Angliei, a fost abordată de conducerea lui Bayern Munchen în vederea unui...

Elisabeta Lipă – Mihai Leu nu a fost doar un mare sportiv, ci un simbol al perseverenţei în înfruntarea greutăţilor

Multipla medaliată olimpică la canotaj Elisabeta Lipă a declarat că fostul campion mondial la box Mihai Leu, decedat...