Valentin Pleşea (CSA Steaua) a câştigat etapa a treia a Turului Albaniei

Data:

Rutierul român Valentin Pleşea (CSA Steaua Bucureşti) a câştigat etapa a treia a Turului ciclist al Albaniei, desfăşurată între Elbasan şi Vlora, potrivit Agerpres.

Pleşea a fost cronometrat pe cei 122,3 km cu timpul de 3 h 19 min 54 sec, fiind urmat, în acelaşi timp, de sârbul Djordje Djuric şi de colegul său de echipă Daniel Crista.

Cristian Răileanu (CSA Steaua) a încheiat pe locul 23, în acelaşi timp cu învingătorul, ceilalţi coechipieri ai săi clasându-se astfel: Serghei Ţvetcov pe 41 (la 9 secunde), Tudor-Justin Grigoraş pe 41 (la 17 secunde), Roland Horvath pe 53 (la 28 de secunde), Mihnea Cristian pe 65 (la 1 min 11 sec).

La general conduce albanezul Ylber Sefa, urmat de Cristian Răileanu, la 5 secunde, şi de conaţionalul său Mikel Demiri, la 7 secunde.

Crista a urcat pe locul 8, la 2 min 46 sec, Pleşea se află pe 21, la 13 min 27 sec, Ţvetcov este pe 34, la 13 min 46 sec, Grigoraş ocupă locul 54 (la 28 min 03 sec), Roland Horvath, 55 (la 28 min 14 sec), iar Mihnea Cristian este pe 64 (la 39 min 49 sec).

Vineri este programată etapa a patra, între Vlora şi Gjirokastar, pe 130,8 km.

Sursa: Agerpres

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Cristiano Ronaldo înfiinţează un studio de film independent

Starul portughez Cristiano Ronaldo s-a lansat într-o nouă afacere, filmul fiind cel mai recent business al său, în...

MotoGP: Campionul mondial Jorge Martin, autorizat să concureze în Marele Premiu al Qatarului

Pilotul spaniol Jorge Martin (Aprilia), campionul mondial en titre la MotoGP, clasa regină a motociclismului viteză, a fost...

Pogacar este ‘probabil cel mai bun din toate timpurile’, a afirmat Greg LeMond

Fostul mare ciclist american Greg LeMond se declară convins, conform unui interviu acordat AFP, că slovenul Tadej Pogacar...

Atacantul Robert Lewandowski scrie istorie în Liga Campionilor

Internaţionalul polonez Robert Lewandowski, atacantul echipei spaniole de fotbal FC Barcelona, a devenit primul jucător car a reuşit...