Emmanuel Macron cere guvernului să dea dovadă de transparenţă în ancheta de la Stade de France

Data:

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a cerut guvernului să dea dovadă de toată transparenţa în ancheta privind incidentele survenite în jurul arenei Stade de France, sâmbăta trecută, la finala Ligii Campionilor la fotbal, a anunţat, miercuri, purtătoarea de cuvânt a guvernului, Olivia Gregoire, citată de AFP, potrivit Agerpres.

Şeful statului francez a transmis Consiliului de miniştri că „aşteaptă de la guvernul său transparenţă, în lumina faptelor, şi să cerceteze toate pistele pentru ca astfel evenimente să nu se mai producă”, a afirmat purtătoarea de cuvânt.

Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA) a anunţat la rândul ei, luni seara, deschiderea unei „anchete independente” privind eşuarea planului de securitate instituit sâmbătă la finala Ligii Campionilor de pe Stade de France, aflat în centrul unei polemici devenite politice.

Forul european a anunţat, într-un comunicat, „o anchetă independentă privind evenimentele din jurul finalei Ligii Campionilor”, după ce într-o primă fază a făcut referire doar la „mii de bilete false care au blocat turnicheţii de la intrarea înspre tribunele rezervate fanilor lui Liverpool”.

UEFA a explicat duminică, într-un comunicat, că mii de suporteri ai echipei Liverpool au blocat, sâmbătă seara, turnicheţii de acces pe Stade de France cu bilete pe care le-au cumpărat, dar care s-au dovedit a fi false, ceea ce a dus la amânarea startului finalei Ligii Campionilor, dintre Real Madrid şi Liverpool.

Din cauza blocajelor s-a creat aglomeraţie la intrarea pe stadion, iar, ca urmare, startul meciului a fost amânat cu circa 35 de minute, pentru a permite accesul celor care aveau bilete autentice.

Poliţia a fost obligată să intervină cu gaze lacrimogene după ce mulţi suporteri au forţat filtrele de control din jurul stadionului.

Real Madrid a cucerit trofeul Ligii Campionilor la fotbal după ce a învins-o pe Liverpool cu scorul de 1-0 (0-0), sâmbătă seara, în finala desfăşurată pe Stade de France din Saint-Denis.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Liverpool a învins-o pe Atletico Madrid cu propriile arme, afirmă antrenorul Arne Slot

FC Liverpool a folosit arma obişnuită a lui Atletico Madrid, "mentalitatea sa incredibilă", pentru a învinge echipa spaniolă,...

Ne place să jucăm fotbal, a declarat antrenorul lui PSG după victoria categorică cu Atalanta (4-0)

Paris Saint-Germain este "în aceeaşi formă ca anul trecut", a avertizat miercuri antrenorul Luis Enrique, după victoria fără...

Son Heung-min, fostul căpitan al lui Tottenham, la primul său hat-trick în Major League Soccer

Atacantul sud-coreean Son Heung-min, fostul căpitan al echipei Tottenham Hotspur, a semnat miercuri primul său hat-trick în liga...

Am dat dovadă de multă maturitate, a spus Chivu (Inter) după debutul victorios în Liga Campionilor

Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, şi-a felicitat elevii după victoria obţinută miercuri seara în Olanda, în faţa...