Horia Tecău: „Simona Halep şi Patrick Mouratoglou pot face lucruri mari împreună”

Data:

Fostul tenisman Horia Tecău a declarat, miercuri, că jucătoarea Simona Halep şi noul său antrenor Patrick Mouratoglou pot face „lucruri mari împreună”, el precizând că francezul este un foarte bun motivator, potrivit Agerpres.

„Îmi place colaborarea Simonei cu Patrick. Simona e motivată, iar acum are lângă ea o persoană pe care o ascultă şi o respectă. Ştiu că îşi doreşte să câştige un turneu mare, e foarte important să ai motivaţia asta. Iar Patrick e un bun motivator. Dar trebuie şi puţină răbdare, să se sudeze acest parteneriat. Simona şi Patrick pot face lucruri mari împreună”, a afirmat el.

„Îmi place că Patrick este un antrenor care îşi asumă responsabilitatea pentru evoluţia jucătorului. Asta arată că sunt o echipă sudată şi că vor să facă lucruri împreună. Eu o să le urmăresc parcusul în continuare şi am încredere că pot face lucruri importante”, a adăugat Tecău.

Prezent la evenimentul „Ziua Copiilor Sportivi” organizat, miercuri, de Ministerul Sportului pe Stadionul Arcul de Triumf din Capitală, Horia Tecău şi-a amintit de copilărie şi de momentul în care a ales să practice tenis.

„Îmi aduc aminte de copilărie mai ales acum, când urmează un moment important pentru mine, un meci de retragere. Aşa că acum retrăiesc amintirile când am început călătoria aceasta a tenisului. La Cluj, la Sports Festival, unde va avea loc meciul de retragere, va fi şi primul meu antrenor. Când eram copil îmi plăceau toate activităţile, prostii făceam, mai spărgeam o fereastră, nu veneam acasă la timp. Însă mereu eram activ, de aceea m-au şi împins părinţii către sport unde am rămas 30 de ani. La Cluj va fi un moment special pentru mine, deja am emoţii. Îmi doresc să fie o sărbătoare a ultimilor ani”, a afirmat Tecău.

Horia Tecău, vicecampion olimpic şi triplu câştigător de Grand Slam la dublu şi dublu mixt, îşi va sărbători cariera în cadrul meciului oficial de retragere organizat în 10 iunie, la Sports Festival. Un fost partener la dublu al lui Horia, suedezul Robert Lindstedt, Andrei Pavel şi Simona Halep vor juca alături de fostul mare tenisman român, pe terenul de tenis care va fi amenajat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...