Chindia Târgovişte rămâne în Liga I după ce a învins-o în baraj pe Concordia Chiajna la penalty-uri

Data:

Chindia Târgovişte a reuşit să se menţină în Liga I de fotbal, după ce a învins-o cu 4-1 pe Concordia Chiajna, la loviturile de departajare, duminică seara, la Ploieşti, după ce câştigase cu 1-0, la capătul prelungirilor, în manşa secundă a barajului de menţinere/promovare, potrivit Agerpres.

După ce a cedat în tur cu 1-2, Chindia a dominat cvasitotal în timpul perioadei regulamentare, ratând numeroase ocazii de gol, dar reuşind să înscrie dramatic, prin Nasser Chamed (90+1), în urma unui corner executat de Cristian Cherchez.

În prima repriză, echipa antrenată de Emil Săndoi a ratat prin Doru Popadiuc (21 – a respins Palmeş de pe linia porţii), Andrei Şerban (34, 37), în timp ce oaspeţii au avut o singură ocazie, însă mare, prin Neluţ Roşu (30), care a luftat de la 6 metri.

În partea secundă, Chindia şi-a creat şanse bune de gol prin Daniel Florea (50), Marco Dulca (52, 61), Popadiuc (58 – bară), Şerban (61, 85) şi Cherchez (90+5).

Cum regula golurilor marcate în deplasare a fost abrogată, meciul a ajuns în prelungiri, dar niciuna dintre echipe nu a reuşit să facă diferenţa.

La loviturile de departajare, eroul târgoviştenilor a fost portarul Cătălin Căbuz, care a apărat şuturile trimise de Nemanja Sokovic şi Raul Palmeş, pentru Chindia transformând Paul Iacob, Juan Pablo Passaglia, Ţvetelin Ciunciukov şi Daniel Celea. Pentru ilfoveni a fructificat Azdren Llullaku.

Chindia s-a clasat pe locul 7 în play-out-ul Ligii I, iar Concordia a încheiat pe locul 5 în play-off-ul Ligii a II-a, dar CSA Steaua, care a ocupat locul patru, nu a avut drept de promovare.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...