Irina Begu s-a calificat în optimi la Roland Garros

Data:

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, la Paris, după ce a învins-o pe franţuzoaica Leolia Jeanjean, cu 6-1, 6-4, potrivit Agerpres.

Begu (31 ani, 63 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 25 de minute şi şi-a egalat cea mai bună performanţă a sa la Roland Garros, reuşită în premieră în 2016. Optimile de finală reprezintă cea mai bună performanţă a româncei la turneele de Mare Şlem, având încă o prezenţă în această fază în 2015, la Australian Open.

Irina Begu a început în forţă meciul cu Jeanjean (26 ani, 227 WTA), debutantă la Roland Garros, şi a condus cu 5-0 în primul set, câştigat cu 6-1. Begu a avut 5-1 în setul secund, dar i-a permis adversarei să se apropie la un singur ghem (5-4), ratând trei mingi de meci. În cele din urmă românca s-a impus cu 6-4, revenind în ultimul ghem de la 0-30.

Jeanjean a avut 11 mingi de break, dar nu a reuşit să fructifice decât una.

Begu a încheiat cu 26 de mingi direct câştigătoare, de două ori mai multe decât Jeanjean (13), având şi mai puţine erori neforţate (21-27).

Irina Begu şi-a asigurat un cec de 220.000 de euro şi 240 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi învingătoarea dintre americanca Jessica Pegula (cap de serie numărul 11) şi slovena Tamara Zidansek (cap de serie numărul 24).

Sursa:

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Bayern Munchen va întâlni pe RB Salzburg, într-un amical pe 6 ianuarie

Bayern Munchen va disputa un meci amical împotriva lui Red Bull Salzburg pe 6 ianuarie 2026, a anunţat...

Selecţionerul Spaniei rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei excelente a echipei sale

Selecţionerul reprezentativei de fotbal a Spaniei, Luis de la Fuente, rămâne cu picioarele pe pământ în ciuda formei...

F1: Pirelli a limitat la maximum 25 de tururi fiecare set de pneuri la Marele Premiu al Qatarului

Producătorul Pirelli a limitat fiecare set de anvelope la un maximum de 25 de tururi la Marele Premiu...

Mircea Lucescu – Eu sunt vinovat; nu se ştie dacă voi mai fi la baraj

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că el...