Daria Saville afirmă că nu poate reveni în Rusia după ce s-a opus invaziei din Ucraina

Data:

Jucătoarea australiană de tenis Daris Saville (fostă Gavrilova), afirmă că nu se mai poate întoarce în Rusia, ţara sa natală, după ce a protestat împotriva intervenţiei militare din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Saville, în vârstă de 28 ani, s-a îmbrăcat în galben şi albastru, culorile Ucrainei, în luna martie la Indian Wells, şi l-a îndemnat pe Vladimir Putin să oprească războiul, cerând totodată ca armata rusă să se întoarcă acasă, într-o postare pe reţelele de socializare.

„Nu mă mai pot întoarce cu adevărat în Rusia, nu. Cu siguranţă îi susţin pe jucătorii ucraineni… Imaginează-ţi să nu ai o casă”, a declarat Saville pentru presa australiană, cu ocazia turneului de la Roland Garros.

Jucătoarea de la antipozi, ai cărei părinţi trăiesc la Moscova, a reprezentat Rusia în tenis până când a emigrat în Australia, în urmă cu şapte ani. Ea a concurat sub numele de Gavrilova până când s-a căsătorit cu tenismanul australian Luke Saville, anul trecut.

Chestionată în legătură cu interzicerea jucătorilor ruşi şi belaruşi la viitoarea ediţie a turneului de la Wimbledon, Daria Saville a spus: „Este o zonă gri, pentru că am prea mulţi prieteni în Rusia. (Daria) Kasatkina este una dintre cele mai bune prietene ale mele. Vreau ca ea să joace, dar înţeleg şi decizia. Încă îi tratez pe toţi la fel. Nu schimb modul în care tratez oamenii şi nimic nu s-a schimbat pentru mine. Se întâmplă lucruri mai rele decât să nu joci la Wimbledon”.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

F1: Alonso (Aston Martin), cel mai rapid în prima sesiune de antrenamente în Singapore

Pilotul spaniol Fernando Alonso (Aston Martin) i-a surprins pe favoriţi şi a fost cel mai rapid, vineri, în...

Alisson (Liverpool) ratează derby-ul cu Chelsea şi meciurile naţionalei Braziliei

Internaţionalul brazilian Alisson Becker, portarul echipei engleze de fotbal FC Liverpool, va rata mai multe meciuri, inclusiv cele...

Jude Bellingham, lăsat în afara lotului Angliei pentru meciurile internaţionale din octombrie

Mijlocaşul Jude Bellingham nu a fost convocat de selecţionerul naţionalei de fotbal a Angliei, germanul Thomas Tuchel, pentru...

MotoGP: Jorge Martin a declarat forfait pentru Marele Premiu al Australiei

Pilotul spaniol Jorge Martin, câştigătorul ediţiei trecute a Campionatului Mondial de MotoGP, a declarat forfait pentru Marele Premiu...