România a debutat cu o victorie dramatică în Golden League

Data:

Naţionala feminină de volei a României a debutat cu o victorie dramatică în Grupa C a competiţiei Golden League, 3-2 (25-15, 22-25, 19-25, 25-21, 15-12) cu Ucraina, în Sala Sporturilor din Alexandria, potrivit Agerpres.

La debutul oficial al selecţionerului spaniol Guillermo Naranjo Hernandez, tricolorele au câştigat clar primul set, cu 25-15, dar apoi au cedat două la rând, 22-25 şi 19-25. În setul patru, România a fost condusă cu 18-11, dar a reuşit egalarea, 20-20, după o revenire formidabilă, câştigând cu 25-21. În tiebreak, Ucraina a avut 8-5, dar România a reuşit o nouă revenire (8-8) şi s-a impus cu 15-12, după mai bine de două ore de joc (2 h 07 min).

Rodica Buterez a reuşit 20 de puncte, iar Adelina Budai-Ungureanu 17. De la învinse s-au remarcat Oleksandra Milenko (24 p), Ana Harcinska (13) şi Svitlana Dorsman (11).

Meciul a fost arbitrat de bulgarul Ivailo Ivanov şi de românul Benone Vişan.

Cele două echipe se vor înfrunta din nou miercuri, tot la Alexandria (ora 17:00).

Din grupă mai face parte şi echipa Ungariei. Prima clasată se va califica la turneul final.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Luka Modric se va alătura în august lui AC Milan

Fotbalistul croat Luka Modric, al cărui transfer la AC Milan a fost anunţat la sfârşitul lunii iunie, se...

Federer s-a întors la Wimbledon pentru a asista la meciurile lui Sinner, Andreeva şi Djokovic

Tenismanul elveţian Roger Federer s-a întors la Wimbledon pentru al treilea an consecutiv de la retragerea sa şi...

Real Madrid a solicitat amânarea meciului său din prima etapă a campionatului Spaniei

Clubul Real Madrid a solicitat oficial Ligii spaniole de fotbal amânarea primului său meci din sezonul 2025-2026 al...

Mihai Covaliu: Bani pentru sport sunt, important e ca oamenii din birouri să fie bine pregătiţi

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român (COSR), Mihai Covaliu, a declarat, luni, că bani pentru sport există, însă...