FIBA a exclus Rusia şi Belarus din competiţiile internaţionale

Data:

Federaţia internaţională de baschet (FIBA) a exclus Rusia şi Belarus de la participarea şi găzduirea competiţiilor internaţionale, până la o notificare ulterioară, în urma invaziei ruse din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Echipele masculine ale Rusiei şi Belarusului au fost, astfel, retrase din calificările europene pentru Cupa Mondială de anul viitor şi nu vor fi înlocuite.

Rusia a numit invazia din Ucraina „o operaţiune specială”, în timp ce Belarus a servit ca zonă cheie pentru această acţiune militară, condamnată la nivel internaţional.

Echipa feminină a Rusiei, care urma să participe la Cupa Mondială din Australia, programată în acest an, a fost retrasă şi înlocuită cu Porto Rico, în timp ce selecţionata feminină Under 17 a Rusiei a fost înlocuită cu Serbia la Cupa Mondială din Ungaria.

Totodată, cele două ţări nu vor putea participa nici la competiţiile de baschet 3×3 din acest an, inclusiv la Cupa Mondială.

Mai multe federaţii sportive internaţionale au interzis sportivii şi oficialii din Rusia şi Belarus, în timp ce competiţiile programate în cele două ţări au fost anulate sau mutate în alte state.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Ianis Hagi şi Mircea Lucescu au votat cu antrenorul Luis Enrique, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul naţionalei de fotbal a României, şi selecţionerul Mircea Lucescu au votat pentru spaniolul Luis Enrique...

Organizatorii JO 2026, confruntaţi cu ‘probleme tehnice’ privind producerea de zăpadă artificială

Comitetul de organizare a Jocurilor Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano-Cortina d'Ampezzo a recunoscut, marţi, că...

Ianis Hagi a votat cu Yamal, iar Mircea Lucescu cu Kane, la trofeul The Best FIFA

Ianis Hagi, căpitanul echipei naţionale de fotbal a României a votat cu spaniolul Lamine Yamal pentru trofeul The...

FIFA propune bilete de 60 de dolari pentru suporterii care vor asista la CM 2026

Fanii echipelor calificate la Cupa Mondială de fotbal din 2026 vor plăti 60 de dolari (aproximativ 51 de...