Kaiac-canoe: Cătălin Chirilă şi Mălina Trifescu, reprezentanţii României la Cupa Mondială din Cehia

Data:

Cătălin Chirilă (canoe simplu) şi Mălina Trifescu (kaiac simplu) sunt singurii reprezentanţi ai României înscrişi în concursul de Cupă Mondială de la Racice (Cehia), din perioada 19-22 mai, potrivit Agerpres.

Chirilă (CSA Steaua), locul 5 la Jocurile Olimpice de la Tokyo la canoe dublu în proba de 1.000 m, alături de Victor Mihalachi, care s-a retras între timp, va concura în probele individuale de 500 şi 1.000 m, la fel ca şi Mălina Trifescu (CS Dinamo).

După Racice, delegaţia României se va îndrepta direct spre Poznan, în Polonia, unde în weekend-ul următor are loc un nou concurs de Cupă Mondială. Acolo Chirilă va fi înscris la 500, 1.000 şi 5.000 m, în timp ce Trifescu va trage la 200 şi 500 m.

”Am venit să ne verificăm, să vedem unde suntem cu pregătirea şi am legat două concursuri de Cupă Mondială, de la Racice plecăm apoi direct la Poznan. Vreau să văd cum merge Cătălin Chirilă, care trage la simplu. La Tokyo a mers bine la simplu, unde dacă nu erau două echipaje de ţară venea pe locul 7”, a declarat Florin Popescu, antrenorul principal al lotului de kaiac-canoe, pentru Agerpres.

Florin Popescu, care este şi vicepreşedinte al FRKC, este încrezător că poate alege un echipaj la canoe dublu până la Mondialele din vară: ”Da, se poate face o barcă de dublu la canoe, dar i-am lăsat deocamdată pe ceilalţi băieţi în ţară să se pregătească. Nu dau nume deocamdată, pentru că va fi o selecţie şi în iulie mă decid. Cine e cel mai bun, intră în barcă. Aşteptăm, vedem cum merg băieţii şi apoi voi da echipa care merge la Mondialele (3-7 august) din Canada (Halifax)”.

După Mondiale, lotul naţional de kaiac-canoe va participa şi la Campionatele Europene polisportive de la Munchen, între 11 şi 21 august.

Anul 2022 se anunţă dificil pentru kaiac-canoe, confruntat cu o serie de retrageri şi abandonuri, cum este şi cazul a doi canoişti de perspectivă, Leonid Carp şi Ştefan Strat, care au renunţat la activitatea competiţională.

Sursa: Agerpres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Vingegaard, pregătit să devină primul danez învingător în Vuelta

Ciclistul Jonas Vingegaard (Visma Lease a Bike), dublu câştigător al Turului Franţei, atacă ediţia 2025 a Turului Spaniei...

Horia Tecău renunţă la rolul de căpitan nejucător al echipei de Billie Jean King Cup a României

Fostul tenisman Horia Tecău a anunţat, marţi, că renunţă la rolul său de căpitan nejucător al echipei de...

Selecţionerul Braziliei îl va menaja pe Vinicius Jr la meciul cu Bolivia

Italianul Carlo Ancelotti, selecţionerul echipei de fotbal a Braziliei, nu l-a convocat pe atacantul Vinicius Jr (Real Madridd)...

Iga Swiatek a urcat pe locul al doilea în clasamentul WTA

Poloneza Iga Swiatek a urcat de pe locul al treilea pe doi în clasamentul mondial al jucătoarelor profesioniste...