Răzvan Burleanu, despre barajul pentru cupele europene:” Regulamentul e clar, trebuie doar lecturat”

Data:

Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a afirmat, într-o conferinţă de presă, că textul regulamentului este foarte clar în ceea ce priveşte disputarea barajului pentru participarea în cupele europene, respectiv ocupanta locului 3 din play-off şi câştigătoarea primului baraj dintre locurile 1 şi 2 din play-out, potrivit Agerpres.

„Dacă facem referire la baraj, trebuie să evidenţiem că această punte care s-a creat astăzi între play-out şi play-off ne-a ajutat să creştem miza sportivă din play-out. Şi aţi văzut foarte mulţi spectatori pe stadioane şi pare că a fost o intervenţie foarte bună. ROAF nu trebuie modificat, este foarte clar. În ceea ce priveşte barajul, doar două echipe au posibilitatea să participe, ocupanta locului 1 şi cu o ocupanta locului 2 din play-out, respectiv locul 7 şi locul 8. Înlocuirea uneia dintre aceste echipe se poate face doar în cazul în care una dintre cele două echipe, sau amândouă, nu deţin licenţă UEFA. Acelaşi principiu îl aplicăm şi în play-off-ul competiţiei, atunci când ocupanta locului 3 sau 4 nu ar deţine licenţă UEFA. Nu întâmplător licenţa UEFA se acordă înaintea licenţei de Liga I. Regulamentul este clar, el doar trebuie lecturat de către participanţi. Cred că unde s-a făcut greşeala în interpretare a fost că s-a încercat o comparaţie cu play-off-ul Ligii a II-a”, a declarat Burleanu.

El a precizat că în cazul în care textul regulamentului ar fi prevăzut toate scenariile posibile ar fi avut câteva sute de pagini.

„Orice jurist dacă ar fi citit textul ar fi furnizat acelaşi punct de vedere precum cel împărtăşit de FRF şi LPF. Fiindcă textul face o referire foarte clară, ce se întâmplă în situaţia în care una dintre cele două echipe care ar merge la baraj nu deţine licenţă UEFA, atâta tot, în rest spune foarte clar că barajul se joacă între locul 1 şi locul 2. Textul e mai mult decât clar. Dacă cineva va considera că la un moment dat va trebui să facem textele mai largi, cu siguranţă toate textele pot fi revizuite încât o să intrăm în atât de multe detalii încât acest regulament va avea câteva sute de pagini”, a mai spus Burleanu.

În cazul în care Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, câştigătoarea play-out-ului, va cuceri Cupa României, barajul pentru un loc în Europa Conference League se va disputa între ocupanta locului 3 din play-off, Universitatea Craiova, şi FC Botoşani, echipă clasată pe locul 2 din play-out, barajul preliminar nemaiavând loc.

Sursa: Agepres

Proiectul jurnalistic sportalert.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Distribuie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

CITESTE SI

Thomas Muller crede că Neuer poate reveni la naţionala Germaniei în vederea CM 2026

Mijlocaşul german Thomas Muller, aflat în prezent la echipa canadiană Vancouver Whitecaps, crede că portarul Manuel Neuer, fostul...

Gareth Southgate dezminte revenirea pe banca tehnică

Fostul antrenor al naţionalei de fotbal a Angliei, Sir Gareth Southgate, a declarat, miercuri, că nu ia în...

Grecul Stefanos Tsitsipas, învins fără drept de apel în turul al doilea la Winston-Salem (ATP)

Tenismanul grec Stefanos Tsitsipas, principalul favorit, a fost învins fără drept de apel de chinezul Yunchaokete Bu, cu...

NBA – Un angajat al echipei Miami Heat a recunoscut furtul a sute de tricouri purtate în meciuri

Un fost angajat al echipei Miami Heat, din liga profesionistă nord-americană de baschet (NBA), a pledat vinovat marţi...